Berlin Multi-Kulti

Weekendul care a trecut a fost extrem de interesant din punctul de vedere al vietii noastre sociale.

Startul a fost dat vineri cand am fost sa ma tund (Florin rezolvase de mai multa vreme problema, caci nici nu era prea greu: a devenit clientul unui frizer de langa casa). Dupa indelungi ezitari si cautari complexe, dupa aproape sase ani de lasat pe mana aceluiasi om, am reusit sa gasesc "tunseorul" potrivit. "Freza" e ok, felul in care a taiat parul e extrem de interesant, insa probabil ca fiind prima experienta, eu am fost mai rezervata in a cere ceva foarte extravagant si el mai retinut in a executa din proprie initiativa asa ceva. "Tunseurul" este un cunoscut make-up artist si hairstylist, avand in palmares machiajele si coafurile pentru multe din spectacolele de la opera. Chiar si el arata intr-un fel deosebit, nu imi dau seama daca nu cumva era chiar machiat.

Sambata seara am fost invitati de o prietena din Berlin la un concert rock. Formatia Tito & Tarantula, cunoscuta mai ales pentru hitul After Dark, din coloana sonora a filmului From Dusk Till Dawn. Evenimentul a avut loc in Kreuzberg, in SO36 cel mai vechi club de rockeri din Berlinul de Vest. Locul era o hala, nici macar foarte mare; spectaculoasa era insa lumea venita la concert... eu nu am vazut diversitate mai mare de oameni ca acolo in viata mea. De la mosi care pupau cu foc niste babe babe, rockeri "jegosi", drogati terminati, rockeri spalati dar cu par foarte lung si datatori din cap, pana oameni la costum de 40-45 de ani sau pusti de 15-19 ani; absolut orice categorie sociala si de varsta era bine reprezentata. Ca si la alte concerte la care am fost, si aici ne-au controlat gentile la intrare, insa, de aceasta data cautau nu camere foto ci arme! Muzica si atmosfera nu au fost exact pe gustul meu, recunosc, preferintele mele indreptindu-se mai degraba catre pop-rock, insa a fost o seara foarte, foarte interesanta. Pe de alta partea, lui Florin i-a placut destul de mult concertul. Apoi am mai fost la o bautura intr-un bar din zona. Nu as rezista la o viata cu multe astfel de evenimente, insa, una peste alta, mi-a placut.

Duminica, trezindu-ne tarziu si cam daramati, am mers sa luam un Sunday Brunch in Schöneberg, un cartier linistit aproape de casa noastra, dupa care pentru "cilaut" (sau chill out, pentru cei mai pretentiosi) ne-am prezentat, pe seara, la Filarmonica din Gendarmenmarkt la un concert de muzica clasica, din perioada romantica a muzicii germane: Carl Maria von Weber, Richard Wagner si Robert Schumann. Aici, mai nimic multi-kulti, insa foarte placut si relaxant.

De atunci, doar inca o saptamana de lucru, cu prea putin timp de scris pe blog. Va urma!

Filme, Filme, Filme

Abia ce s-a terminat festivalul de film Berlinale, si seria mea de posturi despre acest eveniment, ca deja revin cu un nou post despre filme. In "episodul" de astazi, filmele vazute in weekend: Shutter Island, Up in the Air si Sherlock Holmes.

O sa incep spunand doua vorbe despre cinematograful in care am vazut aceste filme: CineStar din Potsdamer Platz. Acesta este un cinematograf destul de modern, care aduce cumva aminte cumva de cele din mallurile din Bucuresti, fiind insa mult mai civilizat. Am mers in toate cazurile la proiectiile variantelor originale ale filmelor (in engleza, fara subtitrari sau dublaj in germana), si o consecinta a fost ca salile erau destul de goale (pana la urma neamtul, cat ar fi el de cinefil, prefera o varianta in limba sa). Una peste alta o experienta placuta! Dar, cu ocazia asta mi-am dat seama cat de mult inseamna sa vezi un film intr-o sala plina (si civilizata!): chiar ai impresia ca participi la un eveniment, la un spectacol, senzatie pe care nu ti-o poate da un film vazut la TV, pe calculator, pe DVD, sau, din pacate, intr-o sala fara prea multi spectatori. Nu mai spun si de faptul ca aplauzele de la sfarsitul unui film de festival mi s-au parut extrem de bine-venite, chiar daca in facultate radeam cu gura pana la urechi de cei care aplauda la filme.

Si acum despre filme, in ordinea in care le-am vazut. Primul a fost Shutter Island, care a facut parte si din selectia oficiala a Berlinalei, fara a participa insa in competitie. Filmul este un thriller destul de clasic, regizat de Martin Scorsese, si avand o distributie impresionanta: Leondardo di Caprio, Mark Rufallo, Ben Kingsley, Max von Sidow. Am fost singur la acest film, Calina neapreciind prea mult stilul lui Scorsese. Foarte important este sa nu cautati sa aflati prea multe despre film inainte de a merge la el! Este o poveste misterioasa, captivanta, plina de rasturnari (nu vei intelege total actiunea pana la ultima replica), care din pacate a fost desconspirata in totalitate pe net (bine ca n-am cautat inainte sa merg la film); si, din pacate, odata ce stii toata povestea, filmul nu te mai poate incanta decat ca act artistic, nu si prin actiunea sa. Nu voi discuta mai mult subiectul filmului; mai bine vedeti un trailer. Personajele sunt bine trasate, profunde, iar rasturnarile de situatie le pun si mai mult in evidenta complexitatea. Concluzia mea este ca e un film foarte bun, si foarte bine facut. Regia este excelenta, accentuand mult tensiunea si misterul din film; un rol mare in aceasta directie il are insa si muzica, foarte potrivita cu filmul, cu toate ca e doar o colectie de piese existente, clasice (soundtrack-ul nu contine nici o piesa facuta special pentru film). Jocul actorilor este de asemenea excelent: mi s-a confirmat faptul ca di Caprio este un actor mare (iar colaborarile sale cu Scorsese accentueaza calitatile actorului), Kingsley si von Sidow fac roluri memorabile; totusi a existat si o surpriza (foarte placuta): Mark Rufallo, pe care eu il vedeam ca un specialist al comediilor usurele, joaca foarte bine in acest film, intr-un rol dificil. Am avut o discutie despre film cu Robert (Robynete), care a vazut si el in weekend filmul. Mai precis el observase mai multe scapari tehnice (o parte le vazusem si eu); impresia mea este ca unele dintre scapari sunt indicii in favoarea finalului filmului, dar, ce e drept, multe dintre ele par sa fie doar scapari :) Totusi nu afecteaza imaginea de ansamblu: filmul te prinde, te duce in mijlocul povestii, si nu ai nici un pic impresia de artificial, de neautenticitate. Ma bucur ca am reusit sa vad filmul, dupa ce la festival nu prinsesem bilete pentru el.

Pentru al doilea film mi s-a alaturat si Calina. Up in the Air nu prea poate fi incadrat clar intr-o categorie. Are parti de comedie, are parti de drama, are parti de film de dragoste, sau chiar si de film de familie. Regizat de Jason Reitman (nominalizat la Premiile Oscar pentru regie), filmul il are in prim plan de George Clooney, sustinut excelent de Vera Farmiga si Anna Kendrick (toti trei fiind nominalizati la Premiile Oscar pentru rolurile facute aici); de altfel, pelicula are deja un palmares impresionant, si cred ca va mai aduna ceva premii. Cateva cuvinte despre poveste. Eroul principal este un specialist in disponibilizari, a carui viata se desfasoara mai mult in avion, al carui scop in viata este sa zboare zece milioane de mile, ale carui interactiuni cu oamenii sunt pe principiul ca orice relatie, orice posesiune, de fapt orice este o greutate pe care trebuie sa o cari in spate, si care te incomodeaza, si la care ar trebui sa renunti. In film vedem o perioada ceva mai zbuciumata din viata acestui tip, cand principiile lui se clatina serios. Mai departe, veti vedea in film. Concluzia e ca e un film bun, captivant, amuzant, placut. Glumind, dar doar putin, cred ca ar trebui vazut si de catre prea multii activisti din mediul corporatist, pentru ca sunt surprinse o gramada din ceea ce eu consider ca trasaturi esentiale, si mai ales lipsuri esentiale, ale acestor oameni. Actorii joaca foarte bine, regia e buna, scenariul la fel. Remarcabil mi se pare felul in care George Clooney reuseste sa ne faca sa simpatizam un personaj aproiori antipatic (macar prin natura muncii sale, daca nu si prin principii). Tot foarte buna este si coloana sonora. Sunt curios ce va face la Oscaruri, unde are sase nominalizari la cele mai importante categorii, inclusiv pentru cel mai bun film. Si in cazul acestui film sunt multumit ca l-am vazut!

In fine, Sherlock Holmes, in viziunea Guy Ritchie. Daca ar fi sa descriu filmul pe scurt as spune ca nu e prost. Dar asta nu este, evident, ceva pozitiv. Povestea e cam penibila, un amestec de mister cu misticism, cu multe scene de "super actiune", multe ingrediente comice si un background in care apar si ceva povesti timide de dragoste. As zice ca e o amestecatura care arata cumva bine, te prinde partial, dar care, la un moment dat, pare ca are exagerat de multe ingrediente. Personajele par caricaturale, imaginile despre Londra la fel, ceea ce da o pronuntata nuanta de comedie, dar poate provoca si destule frustrari fanilor variantei clasice de Sherlock Holmes. Oricum, si in aceasta varianta, detectivul isi pastreaza spiritul de observatie si deductiile logice ascutite; si, pana la urma, asta il definea pe Sherlock Holmes. Referitor la personaje, este foarte bun jocul celor doi actori principali: Robert Downey Jr. (un Sherlock ce pare genial, dar inadaptat la convenientele sociale, la viata din jur) si Jude Law (un Dr. Watson cumva scortos, care incearca sa il aduca pe Sherlock in normalitate, dar sfarseste= atras in aventurile acestuia). Felul in care e facut filmul impresioneaza: o realizare tehnica excelenta, imagini memorabile, costume foarte bine realizate, muzica discreta dar care ramane in minte. De altfel, filmul a fost nominalizat la Premiile Oscar pentru coloana sa sonora, si pentru regia artistica. Deci, pe scurt, ar fi fost un film bun daca avea si un scenariu bun... asa, ramane doar un film despre care nu se poate spune ca e prost. Ca sa citez doi prieteni, Radu zicea ca e un film de pop-corn, iar Alpo l-a definit ca un film de weekend; nici parerea noastra nu e prea departe. Daca mergeti la el, pregatiti-va pentru ceva amuzant, care nu prea va poate provoca intelectual, dar va poate captiva.

Cert e ca Berlinale mi-a redeschis apetitul pentru mers la cinema, si blogul pentru scrisul despre filme. Deci voi merge la filme des, si voi povesti despre ele. Pentru a inlatura insa monotonia, si posturile prea lungi, voi mai povesti, in curand, si despre ce am mai facut in rest in Berlin.