Vorbe

Unul dintre blogurile pe care le am in Reader este cel scris de Dragos Bucurenci. Prima oara am auzit de Dragos cand eram inca in liceu, la Liceul de Informatica Bucuresti (actual Tudor Vianu), prin clasa a10-a sau a11-a. Stiu ca era cu un an mai mic decat noi, si avusese parca un rezultat bun la o olimpiada. Apoi am mai auzit de el de la profa de romana (care nu ii era si lui profa, dar auzise cumva de el) cum ca ar fi un tanar cu o personalitate puternica care se reflecta in opinii pertinente. In fine, amintirile astea vechi sunt cam sterse, si poate un pic amestecate cu alte amintiri ale perioadei respective. Peste cativa ani l-am "reintalnit", si apreciat, ca autor al romanului Real K, pentru ca apoi sa il vad din ce in ce mai des in paginile ziarelor, pe internet, sau la televizor, in general in ipostaza de activist ecologist (sa imi fie scuzata exprimarea seaca). Ca de obicei: cu o personalitate aparte, cu opinii puternice, bine exprimate. Nu am fost intotdeauna de acord cu parerile lui, nu sunt un fan al lui, dar il apreciez.

Pe Honorius Prigoana nu il cunosc mai deloc. L-am vazut de cateva ori la televizor si am citit de cateva ori despre el in ziar. Parerea pe care mi-a facut-o este una foarte proasta. Mi se pare ca e un fanfaron, la fel ca si tatal sau, plin de aere si ifose, foarte convins de valoarea propriilor sale pareri. Dar am avut ocazia sa il cunosc mai bine prin intermediul blogului lui Dragos. Stiam ca tanarul Prigoana a terminat o facultate prin US. Nu imi inchipuiam ca a fost cine stie ce facultate, mai ales ca aveam o impresie deja formata despre el. Dar, surpriza, vine tanarul fost-candidat sa ne spuna ca facultatea respectiva este una dintre cea mai buna scoala de afaceri din Midwest. Fapt demontat cu argumente solide de Bucurenci. Deci, intr-adevar, Honorius este un mincinos si un om lipsit de decenta, care inseala cu buna stiinta oamenii, cu scopul precis de a se pune in avantaj. Toate bune si frumoasa pana aici, chiar ma bucuram ca s-a gasit in sfarsit cineva care sa mai puna la locul lor toate pretentiile pseudo-aparitiilor gen Honorius. Socul a venit insa cand am citit o serie de comentarii imbecile de pe blogul respectiv (prea multe, din pacate). Acei comentatori s-au gasit sa ne lumineze: de fapt Bucurenci este invidios pentru ca Honorius chiar este foarte capabil, facultatea pe care a facut-o chiar este cea mai buna pentru ca, nu-i asa, e din US, ce conteaza ca nu e chiar prima ci a 40-a, pana la urma Bucurenci, si toti cei care ii tin partea, nu pot spune despre scoala respectiva pentru ca sunt pe plaiuri mioritice. Si, mai presus de toate, am regasit obsesia romanului: domne, Honorius vorbeste bine. Pai da, si ce? Parafrazand un alt comentator de acolo: vorbeste bine dar spune prostii, ne arunca praf in ochi. Pentru ca, dupa cum era de asteptat, au fost si destui comentatori care impartaseau parerea autorului. Totusi, gustul rau ramane: prea multe comentarii in care autorul era acuzat de rea-vointa, fondul problemei era sarit.

Concluzia e ca m-am saturat sa aud de astfel de oameni, care si-au cumparat un CV, venind si tinandu-ne lectii despre educatie, despre viitor, despre orice. Ma bucur ca juniorul a pierdut alegerile, ar fi fost o rusine sa avem asa ceva in Parlament (desi, la o analiza mai atenta, deja Parlamentul e destul de rusinos si fara el).  In plus m-am saturat si de oamenii care inghit pe nerasuflate ceea ce li se serveste la televizor sau in ziare, care nu au idee despre ce vorbesc, dar totusi pretind ca inteleg, care nu au alte argumente decat cele provenind din clisee.

Ceea ce a facut Bucurenci e admirabil, mai ales ca s-a expus unor comentarii in care a fost facut cu ou si cu otet. Demersul sau nu mi se pare un gest facut din rautate, cum a fost acuzat, ci dimpotriva: mi se pare un gest facut din responsabilitate! Este chiar un gest foarte necesar...

P.S.: o sa vina si postul despre Londra.... e in curs de scriere.

Pe scurt

Dupa aproape o luna de la ultimul post, seria "Pe scurt" revine :). De altfel, cum a trecut atat de multa vreme, nici nu puteam povesti altfel decat pe scurt ceea ce am mai facut. Totusi nu voi acoperi toata aceasta perioada in acest post, urmand sa revin mai in detaliu asupra zilelor din jurul Pastelui, cand am vizitat Londra.

• La sfarsitul lunii martie am vizitat expozitia de arta islamica Schätze des Aga Khan Museum. Meisterwerke der islamischen Kunst, prezentata la muzeul Martin Gropius Bau. Am mai spus pe blog ca de cand am citit romanul Ma numesc Rosu, al lui Pamuk, am devenit foarte interesat de arta islamica, mai ales de miniaturi. Si pot spune ca expozitia temporara prezentata la Berlin, si care va deveni expozitie permanenta la Toronto, mi-a satisfacut intru totul interesul. Am vazut, pe langa miniaturi, si exemple de caligrafie, de arta murala, de sculptura, dar si haine de ceremonie din secolele trecute din tarile islamice. Am plecat incantati!
• Tot cam atunci am aflat ca ne vom face din nou vacanta de vara (de fapt o parte din ea) in Azore! Am profitat de faptul ca voi merge acolo sa prezint o lucrare la o conferinta, si ne-am facut planurile pentru o sedere de doua saptamani pe insula Sao Miguel, si speram sa vedem mult mai multe lucruri decat am vazut in sederea anterioara.
• Am mai descoperit cateva restaurante foarte bune, situate in preajma casei noastre: unul portughez, Luisada, unul frantuzesc, Piaf, si unul grecesc, al carui nume nu mi-l aduc aminte, dar care e situat tot pe Ku'Damm, in apropierea celui portughez. La cel frantuzesc am vazut o super faza, la o masa de langa noi: doua rusoaice mai in varsta, dar cu comportament de pustoaice, care comandasera si conusmasera o gramada de chestii (si, implicit, cred ca aveau o nota de plata maricica), au tinut neaparat sa iasa in evidenta: dupa ce au platit au chemat pe rand fiecare chelner din restaurant pentru a-l "tipuii". Astfel, o intreaga procesiune de chelneri s-a format pe langa noi, fiecare primind un premiu dupa performante: seful de sala 10 euro, restul cate 5. Nu mai povestesc cum se grabeau la sfarsit sa le tina hainele celor doua, sa le deschida usile, si sa le invite sa revina :)
• Chiar inainte sa plecam la Londra, am trecut printr-o serie de emotii legate de operatia Calinei. Mai precis, a fost nevoie sa faca din nou o serie de radiografii, iar doctorul de la radiologie si responsabilul cu gimnastica de recuperare au observat ca nu s-a inceput inca vindecarea osului care a fost taiat. Deja ne gandeam serios sa anulam plecarea! Din fericire, doctorul care a facut operatia ne-a linistit: se pare ca e normal sa fie asa, avand in vedere ca osul a fost practic sectionat; va mai dura destul de mult pana se va suda. In rest totul arata foarte bine, si el era foarte increzator ca operatia a reusit cu totul.
• In rest nu am mai facut mare lucru: Calina a "gravitat" intre serviciu si gimnastica, iar eu am tot scris la niste articole.
• Sa nu uit, si acest blog, ca si cel "profesional", va folosi serviciile Summify. Pare un tool reusit, pe care il recomand!