Nov 28, 2011

Achtung Baby

Din ciclul anunturi pentru fani: U2 si Q Magazine au pregatit o versiune cover a albumului Achtung Baby. Acest album, initulat AHK-toong BAY-bi Covered, a fost oferit cititorilor Q din UK, si a putut fi comandat pe site-ul revistei de restul fanilor. Din fericire pentru cei care nu au reusit sa obtina albumul astfel, toate melodiile se gasesc pe youtube. Merita subliniat ca alegerea artistilor care interpreteaza cover-urile a fost facuta chiar de U2. Mie mi se par foarte tari reinterpretarile celor de la Depeche Mode, Nine Inch Nails, Garbage, Gavin Friday si The Killers. Marea dezamagire este Damien Rice si varianta lui la One... Oricum, va recomand sa cautati si sa ascultati piesele :)

Sep 23, 2011

Coldplay in Berlin

Stiu ca era mai multa lume, intre cei care urmareau acest blog, interesata de formatia Coldplay. Tocmai ce am vazut ca o sa fie un concert al acestei formatii la Berlin, pe 21.12. Mai multe date aici. Tot din ciclul anunturi de concerte: in decembrie o sa mai mergem la concertul Red Hot Chili Peppers (pe 4), iar in noiembrie o sa mergem la concertele Kasabian si Kaiser Chiefs (evident, toate in Berlin). Mai multe date despre toate acestea gasiti aici.

Feb 11, 2011

Berlinale 2011: True Grit

Ieri a inceput editia din 2011 a Berlinalei. Si, la fel ca anul trecut, ne-am propus sa vedem cat mai multe filme: sunt 10 zile in care vedem 14 filme. In plus fata de anul trecut, anul acesta ne va insoti la vizionari si prietenul nostru Robert, "berlinez" in devenire.

Editia de anul asta s-a deschis cu filmul fratilor Cohen, True Grit, care ruleaza in afara competitiei oficiale. Lansat la sfarsitul anului trecut, filmul are deja un impact considerabil, adunand nu mai putin de 10 nominalizari la premiile Oscar. Distributia este eclatanta: Jeff Bridges, Matt Damon, Josh Brolin joaca roluri principale. Si nu numai numele este totul: actorii chiar joaca exceptional. Surpriza vine insa de la Hailee Steinfeld, o tanara actrita aflata la debutul in cinema, care interpreteaza deosebit rolul principal feminin.

True Grit este ecranizarea romanului western omonim, scris de Charles Portis. Acest roman mai fusese ecranizat in 1969, intr-o versiune celebra cu John Wayne in rolul principal (acum interpretat de Jeff Bridges); de altfel, Wayne primise premiul Oscar si Globul de Aur pentru acel rol. Insa filmul fratilor Cohen nu este un remake a versiunii din 69. Intr-adevar, chiar fratii Cohen au spus, conform revistei Total Film, ca nu au fost deloc curiosi sa revada filmul initial, fiind atrasi de roman, de povestea in sine; tot cei doi spuneau ca desi acel film a fost important pentru foarte multa lume, pentru ei nu a insemnat mare lucru.

Filmul este un western clasic, avand tot ceea ce ii trebuie: actiune sustinuta, suspans, joc bun al actorilor, un scenariu (adaptat) bun, scence tensionate, si... razbunare, justitie, recompense, impuscaturi, indieni, cai si calareti, ba chiar si un Texas Ranger :) Dar ceea ce iese in evidenta in primul rand este autenticitatea: personajele sunt reale, vin din epoca respectiva, vorbesc cu accentul potrivit (la inceput nu intelegeam nimic din ceea ce zicea Jeff Bridges in rolul lui Rooster Cogburn), sunt brutale si adesea lipsite de mila, povestea este dura, sangeroasa, violenta, cu scene tari, se desfasoara intr-un mediu neprietenos... dar nu asta era vestul salbatic? Decorurile, costumele, recuzita si mai ales muzica se potrivesc, la randul lor, perfect. Alte puncte tari ale filmului sunt dialogurile (pe alocuri foarte amuzante) si grija deosebita la detalii. Mi se pare ca True Grit se incadreaza bine in peisajul filmelor Cohen: exista un umor negru (la fel ca Big Lebowski), exista o intriga sustinuta (la fel ca Fargo), si urmeaza indeaproape un roman (la fel ca No Country for Old Men); ca o gluma, si actorii sunt aceiasi (Bridges si Brolin). Un punct bun este si faptul ca nu am remarcat idei patriotice americane, ce mai apar prin westernuri.

Mai multe detalii nu mai dau, dar recomand tuturor sa vada acest film. Apropo de aceasta recomandare, inca ceva tot din Total Film: ambitia fratilor a fost sa faca un film pe care sa il guste si un copil de 15 ani, si cred ca au reusit partial. Probabil unui baiat de 15 ani i-ar placea mult, dar nu as baga mana in foc pentru fete. Apropo de asta, directorul Berlinalei, Dieter Kosslick, spunea la inceput ca va returna banii celor care vor ajunge la concluzia ca nu este "un film pentru femei"; la sfarsitul filmului ma gandeam serios, fara a ajunge la o concluzie foarte clara, cator femei din sala le placuse intr-adevar filmul...

--
Later Edit: Comentraiul #1 m-a facut sa realizez ca nu am punctat (sau poate doar am amintit superficial) si unele din aspectele care mi-au placut mai putin la True Grit. Astfel, pe scurt: are toate punctele bune si dar si toate relele genului western (spre exemplu, multe personaje superficial construite, multe clisee). Audienta poate fi socata de unele scene violente (cu toate ca, intr-un fel, sunt in slujba autenticitatii). Accentul, arhaismele, felul de a vorbi fac filmul greu de inteles si urmarit de un om care nu e vorbitor nativ de engleza (cel putin pana te obisnuiesti), insa sunt tot in slujba autenticitatii. Deci depinde de ceea ce vrei sa vezi! Am fost la film sa vad un western, si am primit exact asa ceva! Ca sa glumesc, chiar un western din vestul salbatic...
--

Cateva vorbe despre festivitatea de deschidere. Aceasta a avut loc la Berlinale Palast (unde se intra doar cu invitatie sau acreditare, nu au fost bilete vandute), dar a fost transmisa si in sala in care eram noi, FriedrichstadtPalast. Au fost multe celebritati, in frunte cu Isabella Rosellini, presedinta juriului competitiei, si cu reprezentantii True Grit (fratii Cohen, Steinfeld, Bridges, Brolin), dar si multa lume "politica" (primarul Berlinului, ministrul economiei si ministrul culturii, un comisar european, etc.). S-a glumit mult, mai ales la discursurile politicienilor, s-au prezentat filmele din competitie, toate juriile, sponsorii, etc. Un moment deosebit a fost citirea scrisorii lui Jafar Panahi, regizor iranian care ar fi trebuit sa faca parte din juriu, dar este in inchisoare in Iran, pentru 6 ani, si condamnat ca 20 de ani sa nu mai faca film. A fost amuzant ca la scurt timp dupa terminarea festivitatii de la Berlinale Palast, directorul festivalului a venit in cinematograful in care eram noi pentru a ne adresa un scurt mesaj introductiv.

Ce urmeaza? Inca 13 filme, despre care voi povesti la momentul potrivit. Merita sa aruncati un ochi la program, si sa va ganditi ce filme ati fi ales voi, eventual sa ne si spuneti :)

[Atentie: Comentariile contin "spoilers" :) ]

Feb 5, 2011

HHipster?

Nu am mai scris, dar in schimb am gasit diverse chestii pe internet. Spre exemplu acest site :) (despre care am citit aici).

Oct 7, 2010

Premiul Nobel pentru Literatura

... A fost luat de Mario Vargas Llosa in acest an. Este o bucurie foarte mare pentru mine sa vad ca opera scriitorului peruan este rasplatita cu un astfel de premiu. Am citit destul de multe din romanele lui Vargas Llosa, mai ales in perioada facultatii, si pot spune ca, alaturi de Garcia Marquez, este unul dintre scriitorii mei favoriti. O sa mentionez si operele sale care mi-au placut cel mai mult: Razboiul Sfarsitului Lumii, Conversatie la Catedrala sau Sarbatoarea Tapului. O justificare pentru acordarea premiului:
For his cartography of structures of power and his trenchant images of the individual's resistance, revolt, and defeat.