Pe scurt

Nu prea am mai scris in ultima vreme, deci s-au adunat cateva povestiri scurte:

• In Berlin in ultimele zile a fost senin, mult soare, destul de cald, o vreme numai buna de plimbat. Pe scurt: indian summer. O fericire pentru mine care veneam dupa o saptamana de ploaie si frig in Serbia. Sper sa mai avem vreme frumoasa cateva zile, macar. 
• In ciuda vremii de primavara, tot Berlinul este in febra pregatirilor pentru Craciun: se organizeaza Pietile de Craciun, s-au facut tot felul de parcuri de distractii, magazinele si-au organizat vitrinele, sunt casute de lemn pe strada in care se vand dulciuri si vin fiert. Pentru noi e destul de inedit, mai ales ca nu am fost plecati niciodata de acasa in perioada asta, si, evident, suntem incantati :)
• Avand in vedere ca vom petrece Craciunul in Berlin, ne-am interesat asupra felului in care putem prepara cateva dintre mancarurile traditionale. Mai ales sarmale :). Nu ar fi fost o dificultate prea mare, in principiu stia Calina ce si cum, dar am intalnit o piedica neasteptata: nemtii nu au varza murata ca la noi. Ei pun varza la murat doar tocata marunt, nu intreaga, deci nu vom putea face rost de frunze de varza murata :). Sau poate am putea pune noi varza la murat... not :). Deci ne bazam pe proviziile ce vor veni din Romania.
• Dupa o serie destul de lunga de concerte rock-pop-... la care am participat a urmat si un concert  de muzica clasica. Am fost aseara la un spectacol sustinut de orchestra de camera Carl Philipp Emanuel Bach, la Sala de Concerte din Gendarmenmarkt. S-au cantat lucrari de Haydn, Mendelssohn Bartholdy, Benda si Albrechtsberger. Concertul s-a incheiat cu un bis al pianistului, invitat special, in care a cantat o piesa de Rachmaninoff. Mi-a placut totul: sala de concerte arata foarte bine, are o acustica deosebita, orchestra a fost foarte buna, pianistul si dirijorul la fel. 
• Excursia in Serbia a insemnat si o perioada lunga petrecuta prin aeroporturi si avioane. Deci mult timp pentru citit. Din lecturile aferente, remarc si recomand Fortareata Alba, de Orhan Pamuk.
• Salutam intoarcerea iminenta pe taramuri Europene a lui Robynete :).
• In cele din urma, si chiar ca un subiect de pus la sfarsitul oricarei liste, remarc mizeria politica din Romania. Dupa 9 ani suntem din nou in situatia de a nu avea ce presedinte sa alegem. Sunt curios cand o sa avem un guvern... in jumatate de an? intr-un an? niciodata?

Serbia

Intotdeauna am simpatizat, fara un motiv precis, "poporul sarb"; din pacate pana acum nu fusesem niciodata in Serbia. Astfel ca, atunci cand am fost invitat sa vizitez Nis-ul (unul dintre orasele importante din aceasta tara) cu ocazia unui workshop de informatica teoretica organizat de universitatea locala, m-am bucurat destul de mult. Bucuria era dublata de faptul ca aveam sa intalnesc, cu aceasta ocazie, cativa colegi de la Unibuc, pe care nu ii mai vazusem de ceva vreme.

Am plecat catre Nis, via Zurich si Belgrad, pe 7 noembrie, in plina "epidemie" de gripa porcina. Asa ca mi-am cumparat, prevazator, niste masti de protectie pe care sa le port prin aeroport/avion. Le-am purtat... dar spre surpinderea mea am fost singurul care aveam asa ceva :). In fine, din fericire se pare ca nu am luat nici un virus, deci o sa zic (mai in gluma, mai in serios) ca mastile si-au facut treaba :). Revenind la drumul catre Nis, prima parte pana la Zurich a fost ok. Apoi a inceput nebunia! Cand am ajuns la avionul catre Belgrad am reintalnit atmosfera din zborurile catre Bucuresti: toata lumea se inghesuia, isi indesa bagajele prea mari in locurile dedicate bagajelor de mana, se aseza la intamplare in avion, oamenii strigau unii la altii etc. Odata ajuns la aeroportul din Belgrad, mi-am recuperat bagajul si m-am intalnit cu niste colegi din Viena si cu soferul care ne ducea la Nis. Drumul in continuare a decurs lin, fara peripetii, mai ales ca sarbii au o retea de autostrazi destul de dezvoltata, care a facilitat parcurgerea rapida a distantei de 250 km de la Belgrad la Nis. Doar doua lucruri mai spun despre drum. Unul: am intalnit o gramada de Dacii - Logan, MCV, Sandero, Solenza, 1310, 1300, ... - majoritatea taxiuri; de altfel in Serbia Dacia e probabil printre cele mai prezente marci de masina, la concurenta cu autohtonul Yugo. Apoi, m-am amuzat foarte tare cand soferul a pus la radioul din masina Radio Romania Actualitati, gandindu-se ca nu mai auzisem de multa vreme.

Atat Belgrad-ul, cum l-am vazut din masina, cat si Nis-ul, nu m-au impresionat ca arhitectura. Multe blocuri, care mi-au adus aminte de Drumul Taberii, ceva mai multe spatii verzi fata de Bucuresti, cam mizerie, multe reclame lipite pe blocuri, aglomeratie multa dar si fabrici si uzine parasite. Din pacate, in multe locuri sunt inca vizibile urmele razboiului din 99. In Nis am apucat sa vedem si cateva dintre atractiile locale: o asezare romana Mediana, unde se fac intense sapaturi arheologice, si unde se pare ca s-a nascut si a locuit Constantin cel Mare; turnul craniilor, construit de otomani din craniile unor revolutionari sarbi - destul de terifiant; fortareata orasului - fost fort otoman, care mai pastra inca o moschee in interior; un lagar de concentrare nazist; si, in fine, universitatea din centrul orasului si cele doua monumente dedicate celor ce au murit in bombardamentele americane. Peisajul a primit o nuanta mai vesela de la restaurantele locului, cu un "parfum" autentic: mancare sarbeasca (multe fripturi, multa carne tocata, si preparate destul de asemanatoare cu cele romanesti - am mancat pana si piftie), bauturile locale (bere locala, un coniac facut tot in Serbia, si un digestiv de plante gen Becherovka sau Jaegermeister), dar si lautari sau o formatie care canta live muzica gen Goran Bregovic.

Partea cea mai impresionanta din excursie e reprezentata insa de oamenii pe care i-am cunoscut, in general cei din jurul workshopului. I-am vazut pe sarbi ca fiind oameni mandrii de tara in care traiesc, de obiceiurile locale, de felul lor de a trai si de a fi (chiar foarte mandrii ca ne-au batut rau la fotbal :) ). Au fost foarte ospitalieri, buni organizatori, au avut grija sa nu ne lipseasca nimic. Stand de vorba cu unii dintre cei mai tineri dintre ei am avut ocazia sa constat ca nu sunt foarte departati de romani, poate doar ceva mai seriosi, cu ceva mai multa dorinta de a munci, dar si cu ceva mai mult "chef" de a petrece. Una peste alta, sunt un popor interesant. Merita apreciati mai ales pentru felul in care au reusit sa treaca peste problemele istoriei, pastrandu-si neafectata autenticitatea.

M-am intors la Berlin dupa cinci zile de stat in Serbia destul de multumit: vazusem ceva nou, luasem contact cu o cultura pe care o urmaream curios de ceva vreme, ma intalnisem cu prieteni buni, iar workshopul a avut o calitate ridicata. Singurele regrete: in Serbia a plouat aproape non-stop, si, plecat fiind, am ratat serbarile organizate in Berlin pentru a aniversa 20 de ani de la caderea zidului.

Viata grea la Berlin

The Empire Strikes Back

Sau mai precis, U2 contraataca. Cu prilejul premiilor MTV, dar si pentru a comemora 20 de ani de la caderea zidului Berlinului.

Ieri am fost sa auzim (ca de vazut nu am avut cum, nefiind inregistrati la timp) concertul U2 din fata portii Brandenburg. Si, ca si in iulie la concertul de pe stadionul olimpic, am plecat incantati. Show-ul a inceput la ora 19, a durat cam jumatate de ora, in care am reascultat cu placere One, Magnificent, Vertigo, Sunday Bloody Sunday, Beautiful day si Moment of Surrender. Momentele inedite au fost duetul cu Jay-Z la piesa Sunday Bloody Sunday, si "numaratoarea" tradusa din spaniola in germana de la inceputul piesei Vertigo. Imi pare foarte rau ca nu am putut vedea show-ul de lumini proiectate pe poarta Brandenburg in timpul piesei One. Ne gandeam ca trebuie neaparat sa ajungem si la anul la un concert U2 dintre cele programate in Germania (probabil la Hanovra...).

In drum catre concert am remarcat si felul in care s-a transformat centrul Berlinului pentru aniversarea celor 20 de ani de cand orasul a redevenit intreg. E tulburator sa vezi ce a insemnat zidul pentru locuitorii acestui oras, si felul in care nu lasa anii respectivi sa intre in uitare. Pana la urma nu fac decat sa se asigure ca nu vor mai repeta greselile trecutului.