Intotdeauna am simpatizat, fara un motiv precis, "poporul sarb"; din pacate pana acum nu fusesem niciodata in Serbia. Astfel ca, atunci cand am fost invitat sa vizitez Nis-ul (unul dintre orasele importante din aceasta tara) cu ocazia unui workshop de informatica teoretica organizat de universitatea locala, m-am bucurat destul de mult. Bucuria era dublata de faptul ca aveam sa intalnesc, cu aceasta ocazie, cativa colegi de la Unibuc, pe care nu ii mai vazusem de ceva vreme.
Am plecat catre Nis, via Zurich si Belgrad, pe 7 noembrie, in plina "epidemie" de gripa porcina. Asa ca mi-am cumparat, prevazator, niste masti de protectie pe care sa le port prin aeroport/avion. Le-am purtat... dar spre surpinderea mea am fost singurul care aveam asa ceva :). In fine, din fericire se pare ca nu am luat nici un virus, deci o sa zic (mai in gluma, mai in serios) ca mastile si-au facut treaba :). Revenind la drumul catre Nis, prima parte pana la Zurich a fost ok. Apoi a inceput nebunia! Cand am ajuns la avionul catre Belgrad am reintalnit atmosfera din zborurile catre Bucuresti: toata lumea se inghesuia, isi indesa bagajele prea mari in locurile dedicate bagajelor de mana, se aseza la intamplare in avion, oamenii strigau unii la altii etc. Odata ajuns la aeroportul din Belgrad, mi-am recuperat bagajul si m-am intalnit cu niste colegi din Viena si cu soferul care ne ducea la Nis. Drumul in continuare a decurs lin, fara peripetii, mai ales ca sarbii au o retea de autostrazi destul de dezvoltata, care a facilitat parcurgerea rapida a distantei de 250 km de la Belgrad la Nis. Doar doua lucruri mai spun despre drum. Unul: am intalnit o gramada de Dacii - Logan, MCV, Sandero, Solenza, 1310, 1300, ... - majoritatea taxiuri; de altfel in Serbia Dacia e probabil printre cele mai prezente marci de masina, la concurenta cu autohtonul Yugo. Apoi, m-am amuzat foarte tare cand soferul a pus la radioul din masina Radio Romania Actualitati, gandindu-se ca nu mai auzisem de multa vreme.
Atat Belgrad-ul, cum l-am vazut din masina, cat si Nis-ul, nu m-au impresionat ca arhitectura. Multe blocuri, care mi-au adus aminte de Drumul Taberii, ceva mai multe spatii verzi fata de Bucuresti, cam mizerie, multe reclame lipite pe blocuri, aglomeratie multa dar si fabrici si uzine parasite. Din pacate, in multe locuri sunt inca vizibile urmele razboiului din 99. In Nis am apucat sa vedem si cateva dintre atractiile locale: o asezare romana Mediana, unde se fac intense sapaturi arheologice, si unde se pare ca s-a nascut si a locuit Constantin cel Mare; turnul craniilor, construit de otomani din craniile unor revolutionari sarbi - destul de terifiant; fortareata orasului - fost fort otoman, care mai pastra inca o moschee in interior; un lagar de concentrare nazist; si, in fine, universitatea din centrul orasului si cele doua monumente dedicate celor ce au murit in bombardamentele americane. Peisajul a primit o nuanta mai vesela de la restaurantele locului, cu un "parfum" autentic: mancare sarbeasca (multe fripturi, multa carne tocata, si preparate destul de asemanatoare cu cele romanesti - am mancat pana si piftie), bauturile locale (bere locala, un coniac facut tot in Serbia, si un digestiv de plante gen Becherovka sau Jaegermeister), dar si lautari sau o formatie care canta live muzica gen Goran Bregovic.
Partea cea mai impresionanta din excursie e reprezentata insa de oamenii pe care i-am cunoscut, in general cei din jurul workshopului. I-am vazut pe sarbi ca fiind oameni mandrii de tara in care traiesc, de obiceiurile locale, de felul lor de a trai si de a fi (chiar foarte mandrii ca ne-au batut rau la fotbal :) ). Au fost foarte ospitalieri, buni organizatori, au avut grija sa nu ne lipseasca nimic. Stand de vorba cu unii dintre cei mai tineri dintre ei am avut ocazia sa constat ca nu sunt foarte departati de romani, poate doar ceva mai seriosi, cu ceva mai multa dorinta de a munci, dar si cu ceva mai mult "chef" de a petrece. Una peste alta, sunt un popor interesant. Merita apreciati mai ales pentru felul in care au reusit sa treaca peste problemele istoriei, pastrandu-si neafectata autenticitatea.
M-am intors la Berlin dupa cinci zile de stat in Serbia destul de multumit: vazusem ceva nou, luasem contact cu o cultura pe care o urmaream curios de ceva vreme, ma intalnisem cu prieteni buni, iar workshopul a avut o calitate ridicata. Singurele regrete: in Serbia a plouat aproape non-stop, si, plecat fiind, am ratat serbarile organizate in Berlin pentru a aniversa 20 de ani de la caderea zidului.
Am plecat catre Nis, via Zurich si Belgrad, pe 7 noembrie, in plina "epidemie" de gripa porcina. Asa ca mi-am cumparat, prevazator, niste masti de protectie pe care sa le port prin aeroport/avion. Le-am purtat... dar spre surpinderea mea am fost singurul care aveam asa ceva :). In fine, din fericire se pare ca nu am luat nici un virus, deci o sa zic (mai in gluma, mai in serios) ca mastile si-au facut treaba :). Revenind la drumul catre Nis, prima parte pana la Zurich a fost ok. Apoi a inceput nebunia! Cand am ajuns la avionul catre Belgrad am reintalnit atmosfera din zborurile catre Bucuresti: toata lumea se inghesuia, isi indesa bagajele prea mari in locurile dedicate bagajelor de mana, se aseza la intamplare in avion, oamenii strigau unii la altii etc. Odata ajuns la aeroportul din Belgrad, mi-am recuperat bagajul si m-am intalnit cu niste colegi din Viena si cu soferul care ne ducea la Nis. Drumul in continuare a decurs lin, fara peripetii, mai ales ca sarbii au o retea de autostrazi destul de dezvoltata, care a facilitat parcurgerea rapida a distantei de 250 km de la Belgrad la Nis. Doar doua lucruri mai spun despre drum. Unul: am intalnit o gramada de Dacii - Logan, MCV, Sandero, Solenza, 1310, 1300, ... - majoritatea taxiuri; de altfel in Serbia Dacia e probabil printre cele mai prezente marci de masina, la concurenta cu autohtonul Yugo. Apoi, m-am amuzat foarte tare cand soferul a pus la radioul din masina Radio Romania Actualitati, gandindu-se ca nu mai auzisem de multa vreme.
Atat Belgrad-ul, cum l-am vazut din masina, cat si Nis-ul, nu m-au impresionat ca arhitectura. Multe blocuri, care mi-au adus aminte de Drumul Taberii, ceva mai multe spatii verzi fata de Bucuresti, cam mizerie, multe reclame lipite pe blocuri, aglomeratie multa dar si fabrici si uzine parasite. Din pacate, in multe locuri sunt inca vizibile urmele razboiului din 99. In Nis am apucat sa vedem si cateva dintre atractiile locale: o asezare romana Mediana, unde se fac intense sapaturi arheologice, si unde se pare ca s-a nascut si a locuit Constantin cel Mare; turnul craniilor, construit de otomani din craniile unor revolutionari sarbi - destul de terifiant; fortareata orasului - fost fort otoman, care mai pastra inca o moschee in interior; un lagar de concentrare nazist; si, in fine, universitatea din centrul orasului si cele doua monumente dedicate celor ce au murit in bombardamentele americane. Peisajul a primit o nuanta mai vesela de la restaurantele locului, cu un "parfum" autentic: mancare sarbeasca (multe fripturi, multa carne tocata, si preparate destul de asemanatoare cu cele romanesti - am mancat pana si piftie), bauturile locale (bere locala, un coniac facut tot in Serbia, si un digestiv de plante gen Becherovka sau Jaegermeister), dar si lautari sau o formatie care canta live muzica gen Goran Bregovic.
Partea cea mai impresionanta din excursie e reprezentata insa de oamenii pe care i-am cunoscut, in general cei din jurul workshopului. I-am vazut pe sarbi ca fiind oameni mandrii de tara in care traiesc, de obiceiurile locale, de felul lor de a trai si de a fi (chiar foarte mandrii ca ne-au batut rau la fotbal :) ). Au fost foarte ospitalieri, buni organizatori, au avut grija sa nu ne lipseasca nimic. Stand de vorba cu unii dintre cei mai tineri dintre ei am avut ocazia sa constat ca nu sunt foarte departati de romani, poate doar ceva mai seriosi, cu ceva mai multa dorinta de a munci, dar si cu ceva mai mult "chef" de a petrece. Una peste alta, sunt un popor interesant. Merita apreciati mai ales pentru felul in care au reusit sa treaca peste problemele istoriei, pastrandu-si neafectata autenticitatea.
M-am intors la Berlin dupa cinci zile de stat in Serbia destul de multumit: vazusem ceva nou, luasem contact cu o cultura pe care o urmaream curios de ceva vreme, ma intalnisem cu prieteni buni, iar workshopul a avut o calitate ridicata. Singurele regrete: in Serbia a plouat aproape non-stop, si, plecat fiind, am ratat serbarile organizate in Berlin pentru a aniversa 20 de ani de la caderea zidului.
Iti impartasesc sentimentele din plin referitor la poporul sarb.
ReplyDeleteIntotdeauna i-am admirat, atat pentru mandria lor de sarbi cat si pentru ca intr-adevar "sunt in stare" sa-si croiasca soarta cu mana lor.
Pe vremuri cand mergeam la congresele de go, ma imprietenisem destul de bine cu cei din Serbia, si ma intelegeam cu ei poate cel mai bine dintre toate natiile de pe acolo. Bine, imi aduc aminte un meci de baschet intre o echipa facuta din noi romanii si ei, sarbii, la care era sa ne luam la bataie (au castigat ei cu 1 punct) :))). Dar asta face parte din obarsia noastra balcanica.
In alta ordine de idei am apucat sa vad Belgradul inainte de bombardamente, in toamna lui '98 si pe atunci era un oras mult mult mult inaintea Bucurestiului. Bine, cred ca si acum este, doar ca au ceva sechele. Ceea ce stiu insa este ca sarbii au o putere fantastica sa se mobilizeze.
Acum nu-mi dau seama daca noi romanii suntem atat de "lame" pentru ca nu am trecut prin vreun razboi de curand care sa ne faca sa tinem la noi si la tara noastra sau daca asa e firea noastra din mosi stramosi. Poate un pic din amandoua...
Bravo Lectore...frumos!
ReplyDeletePentru mine sarbii, croatii si toti ex-iugoslavi sunt exemple demne de urmat. Un popor fantastic si o unitate iesita din comun. Cred ca de asta sunt maestri la sporturile de echipa!
PS: Man, vezi ca mi-am mutat weblogul, nu cred ca o sa mai scriu in partea cealalta! Oricum mai asteapta putin
@Catalin: Pai sa imi zici cand il muti de tot, ca sa schimb link-ul. Eu am vazut ca ai inceput sa scrii si acolo, ca am deja blogul nou in Reader.
ReplyDelete