Comunitate

Anul asta am participat la trei conferinte organizate in Germania (DLT, DCFS si Theorietag), si am urmarit ce s-a intamplat la un workshop (NCMA, care a avut loc pe langa FCT) organizat de niste profesori nemti. Principala concluzie pe care am tras-o, si care nu are practic nici o legatura cu calitatea stiintifica a acestor conferinte, este ca oamenii de aici au construit o comunitate foarte unita. Sunt cateva mici frictiuni, sunt mici discutii, dar, cand e nevoie, se sustin intre ei, se respecta intre ei, participa toti la conferintele organizare de comunitate (chiar daca uneori sunt foarte mici, sau la inceput), tin legatura strans intre ei, isi incurajeaza studentii sa ia parte la aceste actiuni, daca arati ca ai intentia serioasa de a te integra in comunitate, si li se pare ca si meriti asta (sunt destul de selectivi), te primesc cu ospitalitate, si asa mai departe.

Oricum, cred ca astea sunt calitati generale ale nemtilor: loialitatea si simtul comunitatii (de apartenenta la o comunitate, si simtul datoriei fata de comunitate). De apreciat...

Pe scurt

Cateva vesti scurte:

• De duminica suntem in efectiv complet in Germania. Sambata am ajuns eu si cu Marucho (pisica noastra, adoptata acum 4 ani in Bucuresti), iar duminica a venit si Calina. Pentru urmatoarele doua saptamani suntem vizitati si de mama Calinei.
• Dupa ce a fost facuta cunoscuta amenintarea terorista adresata Germaniei politia e din ce in ce mai prezenta pe strazile Berlinului. E foarte ciudat, si mai degraba stresant decat linistitor, sa vezi politisti umbland cu mitraliere in mana si cu degetul pe tragaci (e drept, nu peste tot, ci in zonele in care un astfel de atentat e mai probabil).
• De bine ce ne adunasem si noi la Berlin, a trebuit sa plec la o conferinta la Wittenberg. Un orasel mic, cochet si foarte curat, plin de biserici incarcate de istorie si de cladiri foarte vechi (dar in stare foarte buna - de altfel orasul a fost ocolit in mare masura de distrugerile razboiului). Inclusiv locul in care stam si unde are loc conferinta (o cladire a fundatiei Leucorea) pare a fi un colegiu cu traditie impresionanta. Totusi, principalul motiv pentru care e cunoscut orasul este faptul ca aici si-a publicat (?! de fapt a afisat pe usa unei biserici!) Martin Luther cele 95 de teze, in premiera; altfel spus a fost locul nasterii Reformei Protestante.
• Drumul catre Wittenberg a fost foarte interesant: am plecat la 21:30 din Berlin (dupa ce le-am adus pe Calina si pe mama ei de la aeroport) si am parcurs cei 100km pana la destinatie in aproximativ o ora si un sfert. Dupa primii 10km (am mers pe autostrada cam 70km, si restul pe un "drum judetean"), cand am iesit din zona Berlinului, pana cand am ajuns la destinatie, am intalnit cel mult 30 de masini. Cred ca duminica seara, dupa ora 9, poti zice ca Germania e o tara parasita. Mai avusesem aceasta senzatie cand ne-am intors (Calina, Irina, si cu mine) de la Praga, la inceputul lui septembrie.
• Conferinta la care sunt acum, Theorietag, este o reuniune anuala a oamenilor care lucreaza in arii legate de teoria Limbajelor Formale si Automatelor din Germania (si, in ciuda numelui, dureaza cam trei zile). Se pare ca in fiecare an se aduna destul de multa lume, de la cercetatori consacrati cu rezultate remarcabile pana la studenti aflati la inceputul PhD-ului. Atmosfera e degajata, informala, extrem de placuta (pacat ca nu inteleg eu prea bine tot ce se discuta... limba oficiala fiind germana). Nu pot sa nu ma gandesc cat de mult lipseste o astfel de intalnire in Romania.

De ce blog?

Am avut de curand o discutie (mai de seara, la o bere) cu mai multi prieteni cu subiectul "de ce ti-ai face blog?". Eram vreo opt, din care aveam blog (de fapt chiar bloguri) doar doi: Radu si cu mine. Discutia s-a lungit, au aparut tot felul de argumente, s-au demontat o parte din ele, s-a ras mult despre Web 2.0 si enormitatile pe care le-a nascut. In fine, azi m-am trezit gandidu-ma din nou la chestia asta: de fapt de ce mi-am facut blog? Mai precis, ar trebui sa raspund la intrebarea de ce am facut al doilea blog... pentru ca primul a fost lansat in ideea de a tine locul unui site personal.

Concluzia la care am ajuns a fost ca acest blog a aparut in primul rand dintr-o lipsa pe care am simtit-o. Cat timp eram in Bucuresti ieseam foarte des cu prietenii "la o bere" (a se citi la cina/la un suc/la un film/etc.). Oricum, fiecare dintre aceste iesiri era un prilej de discutii prelungite pe tot felul de teme, de la cele mai banale pana la unele mai profunde. De cand suntem la Berlin imi lipsesc destul de mult aceste intalniri, si simteam nevoia sa le reiau cumva. Si cred ca blogul asta e o solutie... departe de a fi o solutie optima, e totusi o solutie. Chiar daca pana acum am povestit doar despre diverse lucruri care ni s-au intamplat sau pe care le-am vazut, fara a lansa vreo discutie "conceptuala" :), am primit reactii de la prieteni, am stabilit un dialog. Deci, incet incet, facem cativa pasi catre ceea ce am vrut. Clar nu o sa comenteze toti cei care citesc acest blog, sunt chiar destul de sigur ca avem prieteni buni care nici nu citesc blogul, dar, macar in parte, apar niste discutii, mai schimbam niste pareri intre noi.

Al doilea, si poate la fel de important, motiv pentru care scriu pe blog este ca mi se pare important sa am o opinie si sa mi-o exprim. Mai mult, cred ca acest lucru este chiar o datorie a unui om: nu pot sa sufar apatia, linistea, neimplicarea, lipsa parerilor. Evident, nu cred trebuie ca toata lumea sa aiba blog pe care sa-si tipe in gura mare in fata marelui public opiniile sale despre orice; dar cred ca fiecare dintre noi trebuie sa isi formeze niste opinii despre problemele de care se loveste, si sa si le expuna, in felul in care i se pare potrivit, in cercurile care ii sunt accesibile. Prin asta, anticipez si faptul ca vor urma si posturi ce ies din sfera a "ce am mai facut" si intra in sfera "ce am mai gandit" (de fapt, chiar si acest post e asa...).

In loc de incheiere, o sa raspund la un alt subiect discutat cu prietenii mei: "de ce twitter?", sau, in cazul nostru, "de ce nu twitter?" (sau, intr-o exprimare snoaba "de ce nu micro-blogging?"). Si, in contextul celor de mai sus, e clar: pentru ca nu vreau sa-mi anunt prietenii din 5 in 5 minute ce strada am mai traversat, nu vreau sa scriu texte gen SMS, ci vreau sa discut cu ei cum discut si in realitate, sa am si sa ofer suficient spatiu pentru a opinii oricat de ample.

Soundtrack

Prin "plimbarile" mele din ultima vreme pe youtube am gasit o cateva melodii ce imi plac mult, si care faceau parte din coloana sonora a unor filme. Pun aici link-uri catre ele, poate mai bucura si pe altcineva (macar ca va aduceti aminte de filmele respective - mai bune sau mai proaste). Orice contributii ulterioare sunt binevenite :)
Pink Floyd - Comfortably numb, din The Wall (as fi putut sa pun la fel de bine tot filmul),
The Byrds - Turn turn turn, din Forrest Gump,
James - Getting away with it, din Big White,
Skunk Anansie - Secretly, din Cruel Intentions (aici cred ca mergea tot soundtrack-ul),
Shivaree - Goodnight moon, din Kill Bill 2 (in general filmele lui Tarantino au niste soundtrack-uri spectaculoase),
Rage Against the Machine - Bombtrack, din Natural Born Killers (de fapt nu apare pe soundtrack-ul oficial, ci doar apare la un moment dat in film, ca si alta piesa de la Rage, "Take the power back" ... si cat de mult mi-a placut filmul asta cand a aparut...),
Goo Goo Dolls - Iris, din City of Angels,
Vangelis - Eric's theme, din Chariots of Fire (ca de altfel si piesa de generic a filmului),
Si, pentru ca tot ne aducem aminte, James Last - This is my song, o piesa compusa de Charlie Chaplin pentru coloana sonora a filmului A Countess from Hong Kong, dar care a sustinut multa vreme genericul emisiunii Telecinemateca :)

Pe scurt

Cateva noutati, pe scurt:

• Am luat in ultima vreme trei albume de muzica rock. Arctic Monkeys - Humbug, Manic Street Preachers - Journal for Plague Lovers, si Muse - The Resistance. Toate trei mi se par exceptionale. Primul dintre ele, Humbug, poate deveni un clasic pentru muzica rock britanica; iar al doilea, Journal for Plague Lovers, este un album cult pentru fanii Manics, piesele de pe el fiind ultimele compuse de fostul lor chitarist Richey Edwards, disparut in 1995. Clar, mi-as dori sa vad live cele doua trupe: Arctic Monkeys si Manics. In cele din urma, ultimul album al trupei Muse este foarte tare! Am mai spus ca sunt fan Muse, si ca voi merge la concertul lor din octombrie, din Berlin. Totusi admit ca nu ma asteptam sa imi placa atat de mult acest album: este o combinatie perfecta, si foarte originala, intre rock alternativ in stilul cunoscut Muse, muzica clasica, rock clasic (gen Queen) si muzica electronica (gen Depeche Mode, Goldfrapp). Efectul a fost ca il ascult de doua zile tot timpul, si, surprinzator, nu am inca o piesa favorita! Mai multe despre The Resistance voi comenta probabil dupa concert. Recomand cu caldura oricare dintre aceste trei albume! Chiar merita ascultate!
• Vremea din Berlin e excelenta! Am plecat din Bucuresti pe ploaie, iar cand am ajuns aici era soare si cald. Si tot asa e si acum, si se pare ca va ramane la fel in urmatoarele 10 zile cel putin. Pacat ca trebuie sa revenim in Bucuresti pentru sfarsitul asta de saptamana, altfel sigur plecam pe undeva, intr-o mini-excursie.
• Luni 21 septembrie a fost ziua mea de nastere, am implinit 29 de ani. Multumesc celor care mi-au trimis mesaje de felicitare! Remarc in mod deosebit discutia pe care am avut-o cu Robert - Robynete, care, surprins ca nu ii pot da (inca) un raspuns la intrebarea "e greu sa schimbi prefixu'?", a incercat sa afle un raspuns personalizat la intrebarea reformulata "atunci... e greu sa schimbi sufixu'?" :) . Totodata vreau sa dezimnt oficial afirmatia lui Radu, facuta tot aici pe blog :), cum ca as fi fost hiperextaziat cu ocazia aniversarii :).

Berlin

Dupa ce am scris despre toate cele (vacante, concerte, etc.), si mai putin despre Berlin, a venit momentul sa pun si un post dedicat orasului in care traim acum. Va fi insa un post scurt: o insirurire a locurilor care imi plac cel mai mult pe aici, cu scurte argumente in favoarea fiecaruia.

Deci, nu neaparat in ordinea preferintelor, iata-le: East Side Gallery, Check Point Charlie - inclusiv Muzeul Zidului (in general ma fascineaza tot ce are legatura cu zidul, cu perioada dintre cele doua razboaie), Camera dedicata miniaturilor din muzeul de arta islamica din Pergamon (... asta e clar ca mi se trage de la "Ma numesc Rosu" a lui Pamuk), Olympiastadion (foarte impresionant cand e plin), cartierul Steglitz, in jurul strazii Bundesallee (unde am stat in primele 2 luni de Berlin... acum stam tot pe Bundesallee, dar in Wilmersdorf, si e si aici ok, dar nu la fel de impresionant), Savigny Platz (pentru restaurante si baruri), Gendarmenmarkt si magazinul-depozit-expozitie de unde poti cumpara obiecte din recuzita unui teatru situat destul de aproape de aceasta piata, pe langa Friedrichstrasse, Berliner Dom, Cupola Reichstag-ului (de unde se vede superb Berlinul, mai ales noaptea), Nikolaiviertel, si, mai aproape de casa in care locuim acum, biserica Kaiser Wilhelm, de pe Ku'damm.

As fi curios sa vad ce locuri preferate au in Berlin "cititorii" care au fost pe aici.

Genunchiul meu ne-a trimis acasa......

Din pacate, asa cum am spus si in postul despre Azore, am avut ghinionul ca, in prima zi in Lisabona, in timp ce coboram niste scari, genunchiul meu sa cedeze.

Am hotarat sambata seara ca luni sa ne intoarcem, astfel incat marti genunchiul sa fie vazut de medicul care m-a operat (sau mai bine spus l-a operat).

Vestile nu sunt cele mai grozave: in urma consultatiei, medicul a hotarat ca o operatie de "reparare", similara cu cu ceea ce s-a facut pana acum, nu mai are nici un rost, nefiind o solutie de lunga durata. Asa ca, in momentul asta am inceput sa cautam o clinica si un medic potrivit pentru o noua operatie, de data aceasta cu un efect pe termen ceva mai lung.

Zbor

"Calatoria vietii mele" - nu cea pe marginea vulcanului, cum ne anuntase ghidul, ci zborul Lisabona - Bucuresti cu Blue Air.

Dupa ce am hotarat ca din motive "medico-tehnice" sa ne intoarcem la Bucuresti, in loc sa mai ramanem in Lisabona o saptamana, ne-am prezentat la aeroport. Ei, asa incepe minunata calatorie: "ha' frahte, sa moara ce am mai scump acasa", "ai vazhut bmw-ul alha ultimu' model vopsit pe jumate", se aud dinspre niste "oameni" in a caror tinuta remarcai ochelarii Armoni, camasa cu guler alb ridicat si pantofii stiuca, desigur infundati peste niste sosete flausate albe. In scurt timp, Florin a tras concluzia ca e cel mai 'telectual din avion.

Toate bune si frumoase daca asta ar fi fost tot. Dar NU! La poarta i-am reintalnit pe toti, plus inca vreo doi "ubersexuali in mizerie", cu cardigane peste piepturile paroase si cu ochelari aviator peste cearcanele de discoteca. Cu toate astea, momentul de maxima placere a fost cand, urcati si asezati in avion, a izbucnit o cearta intre pasageri, desigur referitoare la locul pentru bagaje, loc care nu este niciodata suficient pentru zborurile catre Bucuresti.

De remarcat a fost si reactia insotitorilor de bord care se amuzau teribil si nu se mai oboseau sa calmeze spiritele... Sau poate era show-ul zilnic si le placea? Oricum, a mai fost tare si cand aceiasi insotitori de bord au descoperit in avion niste chei al caror rol nu il stiau si au inceput sa incerce sa vada la ce folosesc.

Mi-au atras atentia si m-au pregatit pentru Romania si titlurile din "Ring"-ul ratacit in buzunarul scaunului din fata (bucuria lui Florin, care "s-a delectat" cu el, citindu-l din scoarta in scoarta). Ce trebuie apreciat, insa, este ca era numarul din ziua respectiva, si, deasemenea, ca era plin de informatii absolut fulminante, si de mare interes: "Misterul ultimului cantec testament", "Hemoroizii? Fara operatie, fara spitalizare", "Colectioneaza bateriile si monedele extrase din copii".

Aterizarea pe Baneasa a fost splendida: spatii largi in care sa te misti cu bagajele, parfumuri inmiresmate, civilizatie, lume prietenoasa si politicoasa... NOT! Dar furtunoasele aplauze de la aterizare chiar nu au lipsit!!!

Azore

Prima si, din pacate, si ultima parte a vacantei noastre de anul asta a fost in Insulele Azore, mai precis in Ponta Delgada pe Sao Miguel.

Am ajuns acolo duminica dimineata, dupa o noapte petrecuta in Lisabona. Din pacate, camera de hotel am primit-o dupa ora 14:00, asa ca intre timp a trebuit sa umblam cu bagajele de mana dupa noi, cele mari fiind lasate la hotel. La o prima vedere a insulei, desi soarele stralucea si temperatura era foarte placuta, lui Florin nu i-a prea placut. Insa, am descoprit unul dintre cele mai bune restaurante la care am mancat vreodata, si anume "Mercado do Peixe". Eu am mancat un peste proaspat, "Seabram", nu stiu exact numele lui in romana, insa era un peste alb destul de dulce. Florin a mancat "Cataplana" - o mancare traditionala portugheza, din peste, fructe de mare si legume.

Camera de hotel a fost impresionanta: era, de fapt, un apartament care avea un singur perete din altceva decat sticla. Trebuie sa recunosc ca e foarte placut sa vezi portul si oceanul prin imensul geam din baie.

Urmatoarele doua zile Florin a mers la conferinta, asa ca, in cea mai mare parte a timpului, am umblat singura. Am vazut totusi impreuna singura plantatie de ananas din Europa, unde am baut cel mai bun suc de ananas, proaspat si rece, pe care l-am baut si il voi bea, probabil, vreodata.

Miercuri dupa o scurta oprire la plaja am mers intr-o excursie organizata de cei de la conferinta pentru care a venit Florin. Ne-am oprit la lacul vulcanic Lagoa Fogo, apoi la singura plantatie de ceai din Europa. Au urmat un bazin de ape termale-galbene, verzui si cu miros de sulf (bleah!!), si destinatia finala, Lagoa Furnas. Aceasta este un lac vulcanic in vecinatatea unor izvoare sulfuroase, cu ajutorul carora (nu ne e foarte clar cum) a fost pregatita mancarea ce ne-a fost servita la cina. Cozida se numeste acest tip de mancare si consta in carne de pui, vita si porc cu legume, totul fiert-copt (?) in pamant. Nu pot spune ca a fost cea mai buna mancare pe care am mancat-o vreodata insa trebuie sa recunosc fragezimea carnii pregatite in acest mod.

Un alt restaurant extraordinar descoperit in Ponta Delgada este Casa Atlantico, unde, pe langa mancare foarte buna, remarcabil era serviciul. Aici am mancat de mai multe ori, diferite preparate insa cel care m-a impresionat cel mai mult, a fost o vanata umpluta cu legume si fructe de mare si apoi gratinata.

Ziua de joi, ultima petrecuta pe Sao Miguel, a fost si cea mai reusita. Pe langa vremea foarte frumoasa de care am avut noroc, am vazut lucruri pe care nu le mai vazusem pana acum. De dimineata, la 8:30, ne-am prezentat in port si am plecat pe ocean sa vedem delfini si balene. Excursia urma sa dureze "jumatate de zi", mai precis in jur de 4 ore. Nu ma asteptam sa mergem nici atat de in larg si nici cu asa viteza mare, insa a fost extraodinar, am navigat in paralel cu delfinii, am vazut balene cu pui, care au venit destul de aproape sa "investigheze" barca cu care eram, si casaloti.

Pentru dupa-amiaza, rezervasem o excurie jeep-safari catre Sete Cidades. Asa ca, la ora 13:00, ne-am intalnit cu ghidul Pedro, poreclit de noi "Pedro-safari", cu care am luat pranzul si cu care am pornit apoi spre cele doua lacuri-Lagoas. In momentul in care am facut rezervarea nu ma asteptam sa fim numai noi, asa ca atunci cand am vazut ca vom pleca in grup restrans m-am bucurat destul de mult. A fost nemaipomenit, am mers in jurul vulcanului, am trecut podul dintre cele 2 lagune, cea verde si cea albastra, si am vazut ambele margini, de nord si de sud ale insulei din acelasi punct.

Dupa seara de joi, cand am revenit pentru cina la "Mercado do Peixe", si dimineata de vineri cand am aruncat o ultima privire asupra oceanului, am plecat spre Lisabona.

Singura parere de rau este ca nu am organizat excursia astfel incat sa stam mai mult in Ponta Delgada si mai putin in Lisabona, dat fiind ca oricum, pana la urma, nu am stat mult nici la Lisabona, si ca senzatia lasata de aceasta data de capitala Portugaliei nu a mai fost nici pe departe la fel de placuta ca acum doi ani, in iarna.

Globalizare

Da!!! Am intalnit si in Azore unele dintre marcile mele favorite: Dacia Logan MCV, Dacia Logan Sandero, si, mai ales, IKEA. Exceptional, chiar imi lipsisera cateva zile!

Live09

Desi poate era normal sa urmeze un post despre Azore, sau macar despre Berlin, o sa incep prin a scrie despre un subiect foarte placut mie: concertele la care am mers, as fi vrut sa merg, voi merge sau as vrea sa merg anul asta.

Primul trebuia sa fie prin mai, Depeche Mode, dar s-a anulat. Asa ca totul a inceput la sfarsitul lui iunie. Cu showul din Bucuresti al trupei Gogol Bordello. Gipsy-punk, extrem de multa energie, multa veselie, cateva melodii memorabile (mai vechi - Start wearing purple, sau mai noi - Imigraniada - sau cum s-o chema). Pe scurt, un concert foarte intens si o experienta extrem de placuta, totul venind de la o trupa despre care nu stiam mare lucru, doar ce auzisem de la prieteni si mai vazusem pe net. Cred ca a contribuit la senzatia placuta si faptul ca am fost la concert cu un grup destul de mare de prieteni (Irina & Co., Victor & Co.), vreo 10. O mentiune pozitiva si pentru locul in care a avut loc concertul: Teatrul de vara din Herastrau.

A urmat Placebo, tot in Bucuresti, dar la Romexpo. Daca ar fi sa descriu intr-un cuvant impresia pe care mi-a lasat-o acest concert, atunci as spune profesionalism. Piese de pe albumul nou (Battle for the sun), piese vechi (Special Needs, Every you and every me, Special K, si altele... eu le-am scris pe cele care imi plac mie mai mult). Totul a sunat foarte bine, toata lumea s-a simtit bine (si aici am fost cu un grup mai mare de prieteni Alpo, Adriana, Radu ...), si impresia finala a fost excelenta. Sigur, nu a fost explozia de energie de la Gogol Bordello, totul fiind mult mai sobru, dar, pana la urma, discutam de doua lucruri foarte diferite.

As fi vrut sa mai merg si la Tarja Turunen, si la Bestfest. Mai ales la The Killers, la Franz Ferdinand, la Moby si la Orbital. Sigur, in ideea ca marii artisti nu trebuie ratati, merita de mers si la Santana. Dar cum deja eram la Berlin la inceputul lui iulie, n-am ajuns la nici unul dintre aceste concerte. A fost Calina la Santana, si impresia a fost una neutra: showul a fost ok, dar se pare ca sunetul nu prea a fost la inaltime, iar publicul nu s-a ridicat la inaltimea momentului (asta e o mai veche problema romaneasca, poate o voi aborda altadata). Cred ca un concert bun a fost si cel al trupei The Editors, la care nu am putut merge din aceleasi motive.


Momentul culminant al anului a fost (cu siguranta pot spune asta, desi mai sunt cateva luni bune din 2009) concertul U2 din Berlin, in U2 360 Tour. Ne luasem bilete de cateva luni, cativa prieteni (Adriana, Alpo, Radu, Victor & Co.) veneau si ei pentru concert - o parte din ei stateau chiar la noi, pe scurt se anunta o distractie memorabila. Ce a urmat a fost mai mult decat ne asteptam. Concertul a fost incredibil: o scena imensa, care permitea ca trupa sa fie vizibila din orice unghi, o trupa absolut remarcabila in deschidere - Snow Patrol (imi doream sa ii vad oricum), si U2 intr-o forma de zile mari. Au cantat piese de pe albumul nou (No line on the horizon), piese vechi si de neuitat (One, With or without you, Sunday bloody Sunday, Angel of Harlem, Ultraviolet), si, pentru ca show-ul era in Berlin, locul unde au scris si inregistrat unul dintre cele mai importante albume ale lor (Achtung baby), au introdus in show si una dintre piesele lor de pe acest album: Stay (Far away, so close)... exact ceea ce imi doream. Publicul de pe Olympiastadion (cam 100.000 de oameni) a fost de exceptie: inainte de concert au facut valuri, au sustinut trupa de deschidere ca si cum ei ar fi fost cei pentru care ne adunaseram acolo, au cantat tot timpul, iar la sfarsit se parea ca nimeni nu vrea sa plece acasa. Inutil sa mai spun ca toata lumea s-a comportat foarte civilizat in ciuda aglomeratiei incredibile si a tonelor de bere si de cocktailuri baute (da, da, se putea bea si mojito :), de exemplu). Merita citit si ce a scris Radu despre concert (inclusiv merita vazute pozele si filmele pe care le-a facut); Mihai a scris si el despre concertul U2 din Amsterdam.


Apoi, tot in Berlin, pe 3 septembrie, a urmat concertul lui Amy MacDonald. Aici nu am mai fost atat de multi, ci doar trei: prietena noastra Irina, Calina si cu mine. Desi organizat intr-o locatie cam neinteresanta (IFA Sommergarten... unde totul parea o petrecere campeneasca cu carnati si bere) concertul a fost de exceptie. Amy are o voce excelenta, tulburatoare, iar trupa cu care a cantat s-a ridicat la inaltimea solistei. Putin dezamagit am fost de public: s-a dansat putin, s-a tinut ritmul melodiilor destul de timid, lumea nu prea se exterioriza; cred ca lor li se parea destul de ciudat cum ne manifestam noi :).

Ce va urma? Pana una alta este doar o certitudine: Muse - The Resistance Tour 2009 - la sfarsitul lui octombrie, pe O2 Arena in Berlin. Muse este trupa mea favorita in momentul actual: mi se pare ca suna foarte bine, reusesc sa aiba succes desi sunt foarte originali, iar live sunt remarcabili (i-am vazut si in Bucuresti, in 2007). Tot in octombrie vin in Berlin, tot la O2 Arena, Green Day. As vrea sa merg, dar sa vedem si cum o sa fie programul din perioada respectiva. Un alt semn de intrebare ar fi si Mando Diao, tot prin toamna. Oricum, lista ramane deschisa, mai ales ca practic de la o saptamana la alta mai aflu de cate un concert in Berlin.

Cam asta ar fi... pe masura ce mai vad/aud ceva, mai povestesc.

Update: M-am amuzat sa gasesc pe blogul lui Amy Macdonald o poza a ei cu cei de la U2. Merita citita povestea ei despre cum a facut aceasta poza.

Conferinte

In ultima saptamana am avut doua prezentari la doua conferinte: una in Wroclaw, in Polonia, si una in Ponta Delgada, in Azore. Destul de obositor, mai ales ca nu am mai avut niciodata de facut doua prezentari intr-un timp asa de scurt, in doua locuri diferite, dar si pentru ca la ambele conferinte eram pentru prima oara si nu cunosteam prea bine comunitatea in fata careia urma sa prezint lucrarile, deci nu stiam exact pe ce sa insist in prezentari, sau pentru ca in ambele cazuri a trebuit sa fac un drum destul de lung pentru a ajunge la "locul faptei". Pana la urma s-a terminat cu bine de fiecare data.

Una peste alta a fost o experienta amuzanta. Am condus de la Berlin la Wroclaw si inapoi in 24 de ore. In acest timp am parcurs cam 700 de kilometrii, am iesit cu Catalin prin Wroclaw la o bere si la cina, am baut sapte espresso, am scris prezentarea, am sustinut prezentarea (chiar intr-un amfiteatru maricel si relativ plin, prima oara cand sunt pus intr-o astfel de pozitie la o conferinta), si am si dormit cateva ore. Cand am ajuns in Berlin, unde aveam oaspeti de seama (Irina), am continuat si am iesit la cina (e drept ca la sfarsit nu prea mai intelegeam eu in timp util glumele, dar macar eram pe baricade). Apoi, in Azore, s-ar putea zice ca mi-am fortat norocul: in ciuda insistentelor Calinei, am dedicat tot timpul plimbatului pe insula si meselor foarte bune acompaniate de vinho verde, deci am ramas cu prezentarea nefacuta pana in dimineata zilei in care trebuia sa o sustin. Din fericire am terminat-o la timp -chiar in timpul conferintei, cand "urmaream" alte talk-uri,  bateria de la laptop tot dadea semne ca se va termina, nici nu aveam la mine un stick pe care sa o pun-, si, in ciuda faptului ca exact inainte de prezentare am reusit sa dereglez proiectorul, totul a fost ok (de data asta am prezentat-o in Aula Magna a Universitatii... ceea ce a fost o premiera absoluta).

Ce ma inteb este daca nu cumva asta e atitudinea de urmat: pana la urma prezint ceva ce stapanesc foarte bine, emotii nu am avut niciodata, imi scriu prezentarile in maxim doua ore, de ce le-as face cu mult timp inainte in loc sa le fac pe ultima suta de metrii? Oricum lucrez mai bine sub presiune :)

Catre Azore

Inceputul lui septembrie ne-a adus si un bine-meritat (cred eu) concediu.

Dupa doua luni de stat in Berlin, dintre care una dedicata in special amenajarii casei in care vom sta in acesti 2 ani, intercalate cu iesiri sporadice pe la conferinte, cu drumuri la Bucuresti pentru a mai aduce diverse lucruri, si cu vizitele (foarte placute) ale prietenilor nostri, simteam nevoia unei vacante de durata mai mare.

Cum aveam o lucrare acceptata la o conferinta care are loc in insulele Azore ne-am gandit sa folosim acest prilej pentru a ne petrece 2 saptamani in Portugalia, in Ponta Delgada si in Lisabona.

Sambata dimineata, dupa ce ne-am pregatit casa pentru o noua etapa de renovari programata de proprietar (ca sa ne distram si la intoarcere cu niste curatenie, ca nu ne ajunsese ce am facut pana acum), am pornit catre Tegel. De acolo, oprirea urmatoare a fost la Bruxelles, unde am stat 4 ore, asteptand zborul intarziat catre Lisabona. Partea buna a acestei asteptari a fost ca am avut timp sa mancam niste scoici cu cartofi prajiti, celebrele "moules frites", si sa bem niste bere belgiana, la ele acasa :). Partea proasta e ca tot am reusit sa ne plicitisim.

In fine, pe seara, am ajuns la Lisabona. Aici ne-am cazat la un hotel decent, destul de central, numit Jorge V. Nu il recomand pentru sederi prelungite, dar pentru o noapte e ok. Partea foarte placuta in Lisabona a fost restaurantul "Riba Douro", situat chiar langa statia de metro Avenida, unde am mancat o specialitate din peste deosebit de buna, dar revine Calina cu detalii. Si, ca sa fie totul perfect, cel putin pentru mine, in restaurantul respectiv se dadea la televizor si meciul de fotbal Franta - Romania.

Din pacate, a doua zi de dimineata, pe la 6, trebuia sa fim in aeroport, asa ca am luat-o din nou la drum destul de dimineata, fara sa ne fi odihnit suficient. Oricum, planurile mele de a dormi in avion nu au mers in nici unul din drumuri, fiind dejucate fara mila, pe rand, de: Calina, in zborul Berlin - Bruxelles, care imi dadea non-stop amanunte interesante despre insulele Azore (apropo, cica au un ceai foarte bun :) ), apoi de distanta infima dintre scaunele din avionul care ne ducea din Bruxelles in Lisabona, si, in fine, de niste copii care au urlat tot drumul dintre Lisabona si Ponta Delgada.

Odata ajunsi in Ponta Delgada, nu am putut sa ne cazam imediat, pentru ca ziua hoteliera incepe aici la 14, dar am reusit sa vizitam cate ceva din micul oras, si sa ne orientam cam ce ar fi de facut aici.

Povestea continua in episoadele urmatoare...

Debut

Herzlich Wilkommen! Sau bun venit!

Cum probabil stiu mai toti cei care ajung pe acest blog, de la inceputul lui iulie 2009 ne-am mutat pentru doi ani la Berlin. Motivul a fost ca eu am primit o bursa de cercetare de la fundatia Alexander von Humboldt iar Calina a obtinut o realocare la sucursala din Berlin a firmei la care lucreaza.

Va urma o perioada plina de experiente noi, de situatii noi, intr-o tara foarte diferita de Romania. Deci, ne-am gandit ca ar fi interesant de tinut un blog in care sa povestim, mai ales prietenilor, si sa comentam ceea ce traim, ce vedem, ce auzim. Evident, "there are always two sides to every story", si o gramada de puncte de vedere, deci o sa scrie Calina, o sa scriu eu, iar voi o sa comentati.

O ultima precizare: din motive tehnice (lipsa unei conexiuni la Internet) incepem sa scriem in blogul asta abia acum, desi nu am dus lipsa de subiecte. Vom incerca sa mai povestim, in primele posturi (inevitabil mai lungi), si ce s-a intamplat intre timp.