Am avut de curand o discutie (mai de seara, la o bere) cu mai multi prieteni cu subiectul "de ce ti-ai face blog?". Eram vreo opt, din care aveam blog (de fapt chiar bloguri) doar doi: Radu si cu mine. Discutia s-a lungit, au aparut tot felul de argumente, s-au demontat o parte din ele, s-a ras mult despre Web 2.0 si enormitatile pe care le-a nascut. In fine, azi m-am trezit gandidu-ma din nou la chestia asta: de fapt de ce mi-am facut blog? Mai precis, ar trebui sa raspund la intrebarea de ce am facut al doilea blog... pentru ca primul a fost lansat in ideea de a tine locul unui site personal.
Concluzia la care am ajuns a fost ca acest blog a aparut in primul rand dintr-o lipsa pe care am simtit-o. Cat timp eram in Bucuresti ieseam foarte des cu prietenii "la o bere" (a se citi la cina/la un suc/la un film/etc.). Oricum, fiecare dintre aceste iesiri era un prilej de discutii prelungite pe tot felul de teme, de la cele mai banale pana la unele mai profunde. De cand suntem la Berlin imi lipsesc destul de mult aceste intalniri, si simteam nevoia sa le reiau cumva. Si cred ca blogul asta e o solutie... departe de a fi o solutie optima, e totusi o solutie. Chiar daca pana acum am povestit doar despre diverse lucruri care ni s-au intamplat sau pe care le-am vazut, fara a lansa vreo discutie "conceptuala" :), am primit reactii de la prieteni, am stabilit un dialog. Deci, incet incet, facem cativa pasi catre ceea ce am vrut. Clar nu o sa comenteze toti cei care citesc acest blog, sunt chiar destul de sigur ca avem prieteni buni care nici nu citesc blogul, dar, macar in parte, apar niste discutii, mai schimbam niste pareri intre noi.
Al doilea, si poate la fel de important, motiv pentru care scriu pe blog este ca mi se pare important sa am o opinie si sa mi-o exprim. Mai mult, cred ca acest lucru este chiar o datorie a unui om: nu pot sa sufar apatia, linistea, neimplicarea, lipsa parerilor. Evident, nu cred trebuie ca toata lumea sa aiba blog pe care sa-si tipe in gura mare in fata marelui public opiniile sale despre orice; dar cred ca fiecare dintre noi trebuie sa isi formeze niste opinii despre problemele de care se loveste, si sa si le expuna, in felul in care i se pare potrivit, in cercurile care ii sunt accesibile. Prin asta, anticipez si faptul ca vor urma si posturi ce ies din sfera a "ce am mai facut" si intra in sfera "ce am mai gandit" (de fapt, chiar si acest post e asa...).
In loc de incheiere, o sa raspund la un alt subiect discutat cu prietenii mei: "de ce twitter?", sau, in cazul nostru, "de ce nu twitter?" (sau, intr-o exprimare snoaba "de ce nu micro-blogging?"). Si, in contextul celor de mai sus, e clar: pentru ca nu vreau sa-mi anunt prietenii din 5 in 5 minute ce strada am mai traversat, nu vreau sa scriu texte gen SMS, ci vreau sa discut cu ei cum discut si in realitate, sa am si sa ofer suficient spatiu pentru a opinii oricat de ample.
Concluzia la care am ajuns a fost ca acest blog a aparut in primul rand dintr-o lipsa pe care am simtit-o. Cat timp eram in Bucuresti ieseam foarte des cu prietenii "la o bere" (a se citi la cina/la un suc/la un film/etc.). Oricum, fiecare dintre aceste iesiri era un prilej de discutii prelungite pe tot felul de teme, de la cele mai banale pana la unele mai profunde. De cand suntem la Berlin imi lipsesc destul de mult aceste intalniri, si simteam nevoia sa le reiau cumva. Si cred ca blogul asta e o solutie... departe de a fi o solutie optima, e totusi o solutie. Chiar daca pana acum am povestit doar despre diverse lucruri care ni s-au intamplat sau pe care le-am vazut, fara a lansa vreo discutie "conceptuala" :), am primit reactii de la prieteni, am stabilit un dialog. Deci, incet incet, facem cativa pasi catre ceea ce am vrut. Clar nu o sa comenteze toti cei care citesc acest blog, sunt chiar destul de sigur ca avem prieteni buni care nici nu citesc blogul, dar, macar in parte, apar niste discutii, mai schimbam niste pareri intre noi.
Al doilea, si poate la fel de important, motiv pentru care scriu pe blog este ca mi se pare important sa am o opinie si sa mi-o exprim. Mai mult, cred ca acest lucru este chiar o datorie a unui om: nu pot sa sufar apatia, linistea, neimplicarea, lipsa parerilor. Evident, nu cred trebuie ca toata lumea sa aiba blog pe care sa-si tipe in gura mare in fata marelui public opiniile sale despre orice; dar cred ca fiecare dintre noi trebuie sa isi formeze niste opinii despre problemele de care se loveste, si sa si le expuna, in felul in care i se pare potrivit, in cercurile care ii sunt accesibile. Prin asta, anticipez si faptul ca vor urma si posturi ce ies din sfera a "ce am mai facut" si intra in sfera "ce am mai gandit" (de fapt, chiar si acest post e asa...).
In loc de incheiere, o sa raspund la un alt subiect discutat cu prietenii mei: "de ce twitter?", sau, in cazul nostru, "de ce nu twitter?" (sau, intr-o exprimare snoaba "de ce nu micro-blogging?"). Si, in contextul celor de mai sus, e clar: pentru ca nu vreau sa-mi anunt prietenii din 5 in 5 minute ce strada am mai traversat, nu vreau sa scriu texte gen SMS, ci vreau sa discut cu ei cum discut si in realitate, sa am si sa ofer suficient spatiu pentru a opinii oricat de ample.
;)
ReplyDeleteHai ca ma omori cu postatul de comentarii....mai incerc inca o data.
ReplyDeleteIn primul rand vezi ca ai fost influentat negativ de Cata si ai inceput sa "scrie" si tu "aproape" romaneste.
In rest, in momentul in care am citit titlul mi-am pus aceeasi intrebare (de fapt intrebarea mi-am pus-o mai de demult insa acum o sa spun "de ce nu).
Pentru ca exact cum ai spus tu, blogul constituie un mod de ati impartasi opiniile, de ale spune celorlalti ceea ce faci, de a purta discutii. De ce nu insa?
Pentru ca discutiile sunt mult mai "adevarate" si mai personale in momentul in care le porti direct cu o persoana. Daca eu mi-as spune pe blog toate gandurile necurate, clar nu ar mai fi la fel de interesant ca atunci cand spun in fiecare zi altcuiva acelasi gand si toti ma compatimesc si ma incurajeaza (tee hee...that's what she said). Sa nu mai vorbim de o anumita cenzura pe care ar trebui sa o aplic textului.
Pentru ca, si trebuie sa spun ca sunt deceptionat, in cazul unora discutiile cu prietenii si exprimarea opiniilor isi pierde din valoare si devine...."comerciala".
Pentru ca am ramane fara subiecte de discutii in rest, si in acelasi timp fie pierzi prea mult timp "compunannd" un "post" deosecti, gandindu'te cum sa raspunzi la comentarii intr-un mod inteligent, sau pur si simplu citind alte bloguri. In modul asta se pierde o chestie super importanta din viata omului....socializarea.
@Robynete: Multumesc ca mi-ai atras atentia asupra erorilor de scriere. Am incercat sa corectez, am gasit cateva, dar sigur mai sunt si altele. Sper sa nu mai apara :)
ReplyDeleteIn rest, evident ai dreptate. Cat timp am fost in Bucuresti m-am exprimat in primul rand prin viu grai :), fata in fata cu persoanele cu care vroiam sa vorbesc. Chiar imi place mult mai mult sa ma exprim astfel. Insa, odata ajuns in Berlin, nu mai am acest mediu, si am crezut de cuviinta sa gasesc altul... de aici a rezultat blogul.
Cenzura exista, iar nu te contrazic. Si cred ca iti dai seama usor de asta, pentru ca stii cum vorbim in general. Dar sper ca nu afecteaza ideile exprimate.
Si, in fine, ca sa termin cu partea in care iti dau dreptate, chiar se pierde ceva timp cu scrisul - cititul de bloguri. Pe de alta parte sunt cateva bloguri pe care le citesc si de unde am aflat multe lucruri ok, interesante. Iar de scris... am tot mers cu avionul in ultima vreme, deci a fost timp sa tot scriu :)
Partea cu "comercialul" nu am inteles-o. Daca scrii pentru prieteni, sau pentru tine, sau pentru a "discutat discutii" cu cei din jurul tau, nu imi dau seama cum poti deveni comercial. Sau poate ai vrut sa sugerezi ca lumea scrie intr-un anume fel ca sa fie placuta, sa atraga comentarii, etc.?
Nu stiu ce sa zic referitor la a avea un blog sau nu. In mod evident fiecare face cum il taie capul, iar motivatiile sunt de cea mai diversa natura. Cine este impotriva blogurilor poate alege foarte bine sa nu le citeasca sau sa stea departe de ele.
ReplyDeleteIn ceea ce ma priveste mi-am facut primul blog ca sa am un loc centralizat si unde sa ramana pentru posteritate (sau pana moare serverul unde e tinut blogspotul) poeziile, povestioarele si o parte din gandurile mele. nu ma astept ca cineva sa imi comenteze la acel "site", dar imi place sa cred ca din cand in cand cineva il mai citeste.
Al doilea blog, cel cu calatoriile l-am facut pentru a impartasi cu cei cunoscuti in particular si cu lumea in general experientele pe care le am pe parcursul vacantelor.
Asta era postul la care probabil ca as putea scrie un eseu cu explicatii. Pana la postul robynetului, era destul de simplu, dar acum mi-a dat mult de munca!
ReplyDeleteLectore, in primul rand nu pune la suflet tot ce zice robynetul, uneori cred ca i-ar placea si lui sa se exprime atat de usor si natural in scris, ca si altii! Ma bucur ca mi-a amintit greselile (multe totusi fiind typos, care nu lipsesc nici din lucrarile lui premiate). Uneori iti vine o idee sau vrei, pur si simplu, sa o notezi sa nu uiti. Evident ca e in forma pura, dar vrei sa o impartasesti. Normal ca se mai strecoara greseli, plus ca recitesti (sau nu), o vrei cat mai repede in "eter". Conteaza substanta si nu forma, mai ales pe un blog creat pentru prieteni (chiar mi-ar fi placut daca mi-ar fi corectat greselile de fiecare data). Nu facem scriere literara aici, nu asta e intentia multora si nici nu avem o profesie legat de asa ceva. Uneori, decat sa pierd timp sa corectez in detaliu (chiar sunt grabit sau cine stie prin ce colt de lume), mai bine canalizez energia spre ceva nou!
Si apropo, tie ti se pare parsabila propozitia asta, citez un mare clasic in viata: "Pentru ca, si trebuie sa spun ca sunt deceptionat, in cazul unora discutiile cu prietenii si exprimarea opiniilor isi pierde din valoare si devine...."comerciala"."?
Si acum sa trecem la lucruri mai serioase!
ReplyDeletePai pentru mine raspunsul e simplu. Internetul a devenit cea mai usoara modalitate sa iti exprimi o opinie si, mai ales, sa tii legatura cu prieteni, familie, comunitati, etc (fiecare aflandu-se in locatii aflate la distante extrem de mari una de cealalta). De aici si succesul facebook!
Desigur ca o parte din timp ti-o dedici pentru asa ceva, dar toti ne dorim sa citim, sa ne exprimam o parere, asa fiind la indemana oricum. Ar trebui sa asteptam pana ne aduce viata in fata posibilitatii de a ne reuni ca sa socializam? Sa schimbam opinii? Si sa discuti cu fiecare in parte. Plus ca poate uiti pana atunci tot ceea ce vroiai sa transmiti!
Trebuie sa incerci sa fii echilibrat (nu sa cazi intr-o extrema si sa stai 15 ore pe zi sa citesti 100 de bloguri si sa scrii 1000 de comentarii; decat poate daca iei bani din asa ceva). Iti garantez ca sunt putine bloguri de care te atasezi cu adevarat sau pe care le citesti cu fervoare zilnic (in caz ca acel cineva scrie zilnic, cazurile fiind putine).
Nu trebuie sa para mereu ceea ce scrii "inteligent", e mai important sa vina din suflet, sa fie ceea ce crezi cu adevarat in acel moment. Pentru unii poate fi o modalitate naturala de a se exprima, de a expune si acestia o fac fara a pierde atat de mult timp. Asa se intampla oriunde, sta in natura umana: cineva e mai bun la sutat in minge, ridica mai multe greutati, face calcule mai rapid, etc
Exact cum Raducu si Lectoru' au spus, poti afla destule lucruri utile sau, pur si simplu, ii simti pe ceilalti mai aproape. Unora chiar le place sa citeasca experientele celorlati, sa se puna in pielea lor sau sa se convinga ca ar trebuie sa le incerce si ei. Iar asta, e o enorma satisfactie pe care ti-o poate aduce un blog.
Si in incheiere...e mult mai usor sa distrugi, decat sa construiesti!
Si sa iti mai dau ceva la care sa te gandesti si de care sa te iei de mine.
ReplyDeletePriveste marea parte de bloguri ca pe niste carti, cronici de film si de viata...Nu ar mai trebui sa existe pentru ca nu mai socializam?
Problema e ca nu prea iti da nimeni bani pt asta (sa spui ca ai o meserie, nu pierzi timp); unii, multi, o fac ca pe un hobby, nu simt cand trece timpul (dar trece cu folos si realizari pentru ei) si nu iti rupe din socializare (e ca si cum ai sta 2 ore si ai face machete)!
Oho, Catalin a revenit in forta. Ideea de blogging ca hobby mi se pare foarte interesanta, si e clar ca e mai mult decat aplicabila la majoritatea cazurilor de oameni care scriu bloguri.
ReplyDeleteBine ca ai gasit si ceva interesant in muntele de explicatii de mai sus =))
ReplyDeletePai mai Cataline, nu fac comentarii pe text. Ai scris tu acolo ce aveai de zis si cu multe sunt de acord (ca sa mai zic una, nu are nici o legatura socializarea cu bloggingul.... ca doar nu ne-am dedicat viata acestui "sport", ci doar mai scriem din cand in cand)... Am subliniat ceea ce mi s-a parut cel mai interesant (chestia cu hobby-ul).
ReplyDeleteDar nu vreau sa ma bag in discutia ta cu Robynete. Pare-se ca aveti niste chestiuni in disputa :)
Neah, nu e nici o disputa! De ce nu te bagi, ti-e frica sa nu iti iei doua palete dupa cap?!
ReplyDeletePS: BIne ca ai mai zis una, m-am linistit
Nu, nu paletele sunt problema (mai ales daca nu e nici o disputa :) ). Dar am zis sa nu va "inoportunez". Plus ca nici nu inteleg tot ce va macina :)) In fine, la un moment dat poate o sa ma bag, dar nu acum.
ReplyDeleteEu cred ca Florin nu vrea sa se bage intre voi ca sa nu-l apuce damblaua. Cred ca ati vazut ca daca il apuca damblaua e de rau nu numai pentru voi si pentru noi, ci pentru intreaga colectivitate si, inevitabil, pentru intregul univers.
ReplyDeleteAh, si inca o chestie (mai la subiect)... ii dezaprob in mod vehement pe bloggerii si comentatorii care militeaza sus si tare din spatele unui monitor in mod anonim, dar care in cazul luarii de atitudine pe viu, nu ar iesi la o lupta pe fata sau nu ar avea curaj sa isi exprime opiniile "pe viu". Viteji sunt multi in fata calculatorului, pentru ca pumnii si gloantele sunt materializate pe net sub forma de injuraturi sau ban, in cel mai rau caz. Deci mi-e scarba de asemenea specimene - asta in legatura cu bloggingul.
Da, de data asta ii dau lui Radu dreptate in totalitate! Si la chestia cu damblaua (de care depinde bunastarea universului), dar mai ales la chestia cu exprimarea anonima pe net.
ReplyDeleteUn exemplu interesant de comunicare pe web este aici. Autorul abordeaza o problema serioasa si deranjanta pentru el (nu comentez daca eu cred ca are dreptate sau nu), felul in care o face nemultumeste insa pe foarte multa lume (ajungandu-se chiar sa se faca remarci destul de dure despre autor ca om - iar nu comentez cat de reale sunt). Partea cu adevarat interesanta este ca cea mai mare parte a comentariilor dure sunt anonime!