SuperTalent

Printre metodele pe care le folosim pentru a invata mai repede germana este si uitatul la televizor. Una dintre emisiunile noastre preferate era SuperTalent, pe RTL. Este o emisiune-concurs in care sunt cautati diversi oameni, avand talente deosebite, si este declarat castigator cel care reuseste sa convinga publicul in masura cea mai mare; totusi sunt o gramada de participanti care sunt triati de un juriu: numai cei care trec de acest juriu (condus magistral de Dieter Bohlen) ajung sa fie evaluati de public.

Ieri s-a incheiat editia pe 2009 a emisiunii, si a fost castigata de o catelusa, dresata de un tip, care reusea sa "danseze" foarte spectaculos impreuna cu acesta. O surpiza placuta a fost romanca Petruta Küpper, care a obtinut locul al treilea cantand la nai. Noi eram suporterii unei fetite foarte talentate, de doar 9 ani, Carlotta Truman.

Dar, ca de obicei, cele mai tari momente nu sunt cele oferite de castigatori, ci de cei care au fost eliminati mai devreme, de juriu. Dintre acestia s-a evidentiat, fara dubii, Mister Methan (unul dintre participantii la concursul echivalent din UK, care si-a incercat norocul-sau talentul- si in Germania). Omul e "talent in stare pura", si a ajuns pana in semifinale!!! Enjoy!

Poze din Concediu

Niste poze frumoase, din care nu puteti face felicitari de Craciun, din pacate, gasiti aici si aici.

... Pozele sunt de fapt din primele zile de concediu medical, sejurul la clinica Asklepios din Birkenwerder, si a doua poza trebuie rotita cu 180 de grade pentru a vedea peisajul real.

Pe scurt

Cateva din impresile si noutatile ultimelor zile:

• Azi a revenit Calina acasa. Aparent totul este bine, si speram sa mearga din ce in ce mai bine. Am fost la un pas sa avem o mare problema: era anuntat ca se va opri liftul zilele astea, si numai gandul ca vom urca 4 etaje cu carjele ma demoralizase deja. Din fericire liftul a mers si am ajuns cu bine sus. 
• Azi am facut prima mea injectie, desi sunt de doi ani doctor :) .
• Sunt doua entitati muzicale care extaziaza la greu poporul german: Tokyo Hotel si, mai ales, Dieter Bohlen. Apar peste tot: la emisiuni TV, pe posturi de radio, in afise, in reclame, etc. Am aflat in acest week-end ca si Dieter si unul dintre baietii de la TH s-au batut de curand (mai mult sau mai putin): Dieter s-a batut cu un coleg din juriul de la "Megastarul" autohton, dar in joaca, sub forma unui spectacol regizat, pe cand tipul din Hotel a batut o fana intr-o benzinarie. Fostul component Modern Talking pare mai capabil de o bataie -chiar si una neregizata-, in schimb as fi pus pariu ca nu voi vedea vreodata pe cineva de la Tokyo Hotel implicat in asa ceva... dar, deh, se pare ca m-am inselat.

I'm So Accidentally Cool

Nu e vorba mea, ci a Cristinei, prietena mea, si colega de suferinta de la fostul servici. Dar mi-a placut foarte tare, ca am primit-o ca si replica (Cristina: you're so accidentally cool) cand i-am povestit despre outfitul meu din spital.

Inca de cand m-au pregatit pentru operatie mi-au pus pe piciorul sanatos un ciorap alb lung dubios, care dupa mintea mea avea rolul sa "marcheze" acel picior ca "NU Operati!".

Ei bine, nu servea acestui scop ci este impotriva tromboflebitei, si... surpriza! Si piciorul operat este acum dotat cu acelasi outfit. Tinuta mea de dupa operatie este ceva a la Lady Marmelade dar cu orteza de Robocop si cu carje... Dupa cum spunea Cristina: so accidentally cool.

De liceu...

Nu am fost niciodata foarte atasata de perioada liceului, nici macar in perioada aceea nu m-am simtit foarte confortabil si la locul meu acolo unde eram. Evident au existat lucruri, oameni si momente ce mi-au ramas in memorie si de care imi amintesc cu placere. Exista oameni a caror imagine am pastrat-o asa cum era atunci, si in cazul in care am regasit-o m-am bucurat foarte tare.

Dupa absolvire nu am mai pastrat relatiile cu fostii colegi, si daca ma gandesc la unii dintre ei, chiar imi pare rau. De ce scriu tocmai de asta si de ce acum?

De curind, am dat pur intamplator peste blogul unei colege de la o clasa paralela. Mi-a facut mare placere sa aflu ce mai face si, mai ales, sa-i citesc posturile. Probabil este cel mai amuzant blog pe care l-am citit. La un moment dat am vrut sa ii trimit un mail insa senzatia lasata de majoritatea posturilor este ca sunt scrise pentru prieteni, chiar prieteni apropiati. Nu am vrut "sa deranjez", si sa intru cu bocancii in intimitatea ei, asa ca am renuntat la ideea cu mailul, dar este cu siguranta un blog ce merita citit post cu post. Mi-a placut foarte tare, faptul ca autoarea si-a pastrat expresia fetei pe care o avea si in liceu, si ca anii ce au trecut nu au transformat-o intr-o cucoana acrita de corporatie.

Cel de-al doilea motiv pentru care scriu postul asta, este ca am vazut pozele de la reuniunea de 10 ani de la absolvirea liceului, eveniment ce a avut loc la inceputul verii, anul acesta. Eu nu am putut participa deoarece a avut loc in perioada de maxima colectare a milelor Lufthansa,nu eram nici in Romania, nici in Germania ci tot timpul pe drum, o saptamana la Bucuresti, una la Stuttgart, una la Berlin si tot asa. La intalnire au participat toate clasele din promotia 1999 LMV-Ploiesti. Ceea ce mi-a atras atentia imediat, din pozele pe care le-am vazut:

• Incrancenarea dirigii - privirile fulgeratoare aruncate inspre clasa :) Doamna diriginta, daca cumva veti ajunge sa cititi vreodata aceste randuri (desi nu cred) va rog nu va suparati pe mine, dar sa stiti ca 4 ani de zile ne-am bucurat de fulgerele si traznetele din privile dumneavoastra. Si de ce naiba (asta ca sa mentin tonul) in pozele cu diriga sunt grupuri de fete si baieti separate?
• Reputatele grupuri din liceu, in ipostazele tipice.
• Prima clasa de mate-fizica A3, desi nu a fost nici pe departe o clasa unita, a fos una dintre cele mai bine reprezentate clase la intalnire. Au participat 18 dintre colegi din fosta A3, numai I-ul (informatica) a avut mai multi - 20, insa I-ul era o clasa unita inca de pe vremea liceului.
• Absenta multora dintre cele mai populare personaje
• Foarte multi fumatori in general, si mai ales in fosta mea clasa
• Diferenta dintre cei care au facut gimnaziul in acelasi loc si cei care au venit abia in clasa a 9-a s-a mentinut, din pacate. Am observat pozele cu profa de mate impreuna cu fostii ei "copii", pe care ii stia din clasa a 5-a. Nu intentionez sa arat nici rautate, nici invidie, nici macar frustrari acum, insa am simtit din plin aceasta diferenta la vremea respectiva. Daca gresesc cumva, insa imi pare rau, probabil ca nu am fost de partea convenabila.....
• Ca si concluzie, am fost placut surprinsa si apreciez ca la intalnirea de 10 ani imaginea clasei in care am fost este una a unei clase de liceu si nu a unei gramezi de oameni care nu au nimic in comun, si sunt in acelasi loc pentru ca asa a fost sa fie.

Pe scurt

Desi evenimentul principal al saptamanii a fosta acoperit pe larg intr-un al post, revenim cu cateva noutati-pareri, pe scurt:

• Recuperarea Calinei merge destul de bine. Piciorul nu o doare foarte tare, dar in schimb inca are stari de greata si dureri de cap. Probabil de la anestezie, desi a trecut deja destul de mult timp de la operatie, si nu ar mai fi trebuit sa mai simta efectele acesteia. In schimb, responsabila cu fizioterapia o chinuie "din greu", punand-o sa se plimbe din ora in ora (ajutata de carje), sa urce si sa coboare scari, sa ridice piciorul fara ajutor, si sa faca tot felul de alte exercitii. Acum Calina e cam speriata ca doctorul i-a zis deja ca luni va trebui sa ridice de 10 ori piciorul fara a fi ajutata (acum nu poate nici macar o data, fara ajutor, si de vreo 3 ori cu ajutor).
• Oare de ce simt niste cantareti nevoia sa faca praf niste piese bune? Ultimul exemplu este piesa "Hello, hello (Turn your radio on)", cantata initial foarte bine de Shakespears Sisters. Acum au pus mana pe ea  si au distrus-o niste fatuci sinistre, lipsite de talent, dar cu alte avantaje evidente (nu dau link, nu dau poze, nu dau nume, nici macar nu sunt Sugarbabes). E interesant cum poate cineva sa creada ca poate ramane in muzica in vreun fel preluand o melodie buna, si cantand-o fara ca macar sa incerce sa ii dea o noua forma, o interpretare inedita.
• Dupa cum am spus pe "blogul profesional" ( pe care stiu ca nu il cititi prea multi :P ) am luat unul din premiile anuale acordate de Academia Romana. Bucurie mare, domnule. Si ma bucur mult si ca un alt astfel de premiu a fost luat de Radu Gramatovici.
• Ca de obicei, nu sunt prea multe de spus despre politica :) Si chiar daca ar fi ceva de spus, nu ar fi nimic nou.

Operatia

... Sau cum vrea Calina sa ii spuna "Taierea". Si postul asta ar fi trebuit sa se numeasca "inainte de taiere - la propriu". In fine, maine o sa aiba loc operatia la genunchiul "problematic" al Calinei. Acest post va contine informatii "in timp real" despre cum decurge operatia, pentru cei interesati.

Pana una alta, va oferim niste detalii tehnice: va opera doctorul Privatdozent Dr. med. Karsten Labs, la clinica Asklepios din Birkenwerder (langa Berlin). Anestezia va fi "spinala". Operatia va dura aproximativ 2 ore. Durata de spitalizare: 7-10 zile.

07:30- Am ajuns la clinica, si am luat camera in care va sta Calina. E o camera "de lux", cum au spus cei de aici. Pe langa comfortul deosebit, mai are si TV, si acces internet. In plus pe hol e o asistenta plina de solicitudine. In drum catre camera ne-am intalnit cu doctorul Labs, care ne-a incurajat si s-a mirat de faptul ca starea de spirit a Calinei e foarte buna: "You are tough!".

08:30- A venit asistenta sa verifice starea pre-operatorie a Calinei. Se pare ca toti parametrii sunt ok :). Doar ca ii este foame :).

09:15- Am fost vizitati de managerul clincii sa semnam actele pentru asigurare. Calina va merge acum sa isi cumpere orteza pentru perioada post-operatorie, tot din cadrul clinicii.

10:00- A adus Calina orteza si carjele necesare. Daca despre carje nu pot zice nimic deosebit, mi se pare ca orteza e un fel de genunchiera de Robocop. Are tot felul de parti metalice, de suruburi, de aparatori...

10:15- Se pare ca operatia va incepe pe la 10:30 - 11. A venit sora si a luat-o pe Calina, dupa ce mai intai a pus-o sa se imbrace complet intr-un "outfit" adus de ei (practic i-au adus de toate: de la underwear pana la ciorapi si "rochie"). Reluam live-blogging-ul cand se termina operatia. Pana atunci, o sa testez cafeteria locala.

13:00- Inca nici o veste de la operatia Calinei. Totusi am fost sa mananc ceva, si e buna cafetaria. Iar intre timp am luat si o amenda de parcare neregulamentara. Dar, dupa cum se zice: noi sa fim sanatosi.

13:30- Am aflat "pe surse" ca operatia s-a incheiat cu bine, iar Calina se afla acum la terapie intensiva, pana cand ii vor trece efectele anesteziei.

15:10- Pacientul s-a intors in camera. E bine, probabil vor urma niste zile cu dureri destul de mari, pentru ca s-a lucrat destul de mult pe os (si Calina zice ca s-au pus destul de multe suruburi); mai mult au fost refacute si niste ligamente. Doctorul i-a spus Calinei ca s-a rezolvat in proportie foarte mare problema ei, desi a mai ramas o mica subluxatie, cu care probabil o sa ramana pentru totdeauna. Speram ca asta sa fi fost ultima operatie legata de problema cu genunchiul. Impresiile din sala de operatie, parerile despre doctori si despre cum s-au comportat sunt excelente. Calina era chiar incantata ca in timpul operatiei au ascultat cu toti Coldplay, Viva la Vida :). Pe masura ce mai aflam ceva, mai punem aici.

La final: din ceea ce au zis doctorii operatia a fost reusita. Ei cred ca este o solutie de durata, daca nu chiar definitiva. Exista, evident, riscuri; dar acestea exista la oricare om. Avand in vedere ceea ce s-a intamplat pana acum cu genunchiul asta, istoria lui, probabil ca riscurile sunt ceva mai mari. Dar ceea ce e clar este ca ceea ce au facut astazi nu va ceda.

Pe scurt

Nu prea am mai scris in ultima vreme, deci s-au adunat cateva povestiri scurte:

• In Berlin in ultimele zile a fost senin, mult soare, destul de cald, o vreme numai buna de plimbat. Pe scurt: indian summer. O fericire pentru mine care veneam dupa o saptamana de ploaie si frig in Serbia. Sper sa mai avem vreme frumoasa cateva zile, macar. 
• In ciuda vremii de primavara, tot Berlinul este in febra pregatirilor pentru Craciun: se organizeaza Pietile de Craciun, s-au facut tot felul de parcuri de distractii, magazinele si-au organizat vitrinele, sunt casute de lemn pe strada in care se vand dulciuri si vin fiert. Pentru noi e destul de inedit, mai ales ca nu am fost plecati niciodata de acasa in perioada asta, si, evident, suntem incantati :)
• Avand in vedere ca vom petrece Craciunul in Berlin, ne-am interesat asupra felului in care putem prepara cateva dintre mancarurile traditionale. Mai ales sarmale :). Nu ar fi fost o dificultate prea mare, in principiu stia Calina ce si cum, dar am intalnit o piedica neasteptata: nemtii nu au varza murata ca la noi. Ei pun varza la murat doar tocata marunt, nu intreaga, deci nu vom putea face rost de frunze de varza murata :). Sau poate am putea pune noi varza la murat... not :). Deci ne bazam pe proviziile ce vor veni din Romania.
• Dupa o serie destul de lunga de concerte rock-pop-... la care am participat a urmat si un concert  de muzica clasica. Am fost aseara la un spectacol sustinut de orchestra de camera Carl Philipp Emanuel Bach, la Sala de Concerte din Gendarmenmarkt. S-au cantat lucrari de Haydn, Mendelssohn Bartholdy, Benda si Albrechtsberger. Concertul s-a incheiat cu un bis al pianistului, invitat special, in care a cantat o piesa de Rachmaninoff. Mi-a placut totul: sala de concerte arata foarte bine, are o acustica deosebita, orchestra a fost foarte buna, pianistul si dirijorul la fel. 
• Excursia in Serbia a insemnat si o perioada lunga petrecuta prin aeroporturi si avioane. Deci mult timp pentru citit. Din lecturile aferente, remarc si recomand Fortareata Alba, de Orhan Pamuk.
• Salutam intoarcerea iminenta pe taramuri Europene a lui Robynete :).
• In cele din urma, si chiar ca un subiect de pus la sfarsitul oricarei liste, remarc mizeria politica din Romania. Dupa 9 ani suntem din nou in situatia de a nu avea ce presedinte sa alegem. Sunt curios cand o sa avem un guvern... in jumatate de an? intr-un an? niciodata?

Serbia

Intotdeauna am simpatizat, fara un motiv precis, "poporul sarb"; din pacate pana acum nu fusesem niciodata in Serbia. Astfel ca, atunci cand am fost invitat sa vizitez Nis-ul (unul dintre orasele importante din aceasta tara) cu ocazia unui workshop de informatica teoretica organizat de universitatea locala, m-am bucurat destul de mult. Bucuria era dublata de faptul ca aveam sa intalnesc, cu aceasta ocazie, cativa colegi de la Unibuc, pe care nu ii mai vazusem de ceva vreme.

Am plecat catre Nis, via Zurich si Belgrad, pe 7 noembrie, in plina "epidemie" de gripa porcina. Asa ca mi-am cumparat, prevazator, niste masti de protectie pe care sa le port prin aeroport/avion. Le-am purtat... dar spre surpinderea mea am fost singurul care aveam asa ceva :). In fine, din fericire se pare ca nu am luat nici un virus, deci o sa zic (mai in gluma, mai in serios) ca mastile si-au facut treaba :). Revenind la drumul catre Nis, prima parte pana la Zurich a fost ok. Apoi a inceput nebunia! Cand am ajuns la avionul catre Belgrad am reintalnit atmosfera din zborurile catre Bucuresti: toata lumea se inghesuia, isi indesa bagajele prea mari in locurile dedicate bagajelor de mana, se aseza la intamplare in avion, oamenii strigau unii la altii etc. Odata ajuns la aeroportul din Belgrad, mi-am recuperat bagajul si m-am intalnit cu niste colegi din Viena si cu soferul care ne ducea la Nis. Drumul in continuare a decurs lin, fara peripetii, mai ales ca sarbii au o retea de autostrazi destul de dezvoltata, care a facilitat parcurgerea rapida a distantei de 250 km de la Belgrad la Nis. Doar doua lucruri mai spun despre drum. Unul: am intalnit o gramada de Dacii - Logan, MCV, Sandero, Solenza, 1310, 1300, ... - majoritatea taxiuri; de altfel in Serbia Dacia e probabil printre cele mai prezente marci de masina, la concurenta cu autohtonul Yugo. Apoi, m-am amuzat foarte tare cand soferul a pus la radioul din masina Radio Romania Actualitati, gandindu-se ca nu mai auzisem de multa vreme.

Atat Belgrad-ul, cum l-am vazut din masina, cat si Nis-ul, nu m-au impresionat ca arhitectura. Multe blocuri, care mi-au adus aminte de Drumul Taberii, ceva mai multe spatii verzi fata de Bucuresti, cam mizerie, multe reclame lipite pe blocuri, aglomeratie multa dar si fabrici si uzine parasite. Din pacate, in multe locuri sunt inca vizibile urmele razboiului din 99. In Nis am apucat sa vedem si cateva dintre atractiile locale: o asezare romana Mediana, unde se fac intense sapaturi arheologice, si unde se pare ca s-a nascut si a locuit Constantin cel Mare; turnul craniilor, construit de otomani din craniile unor revolutionari sarbi - destul de terifiant; fortareata orasului - fost fort otoman, care mai pastra inca o moschee in interior; un lagar de concentrare nazist; si, in fine, universitatea din centrul orasului si cele doua monumente dedicate celor ce au murit in bombardamentele americane. Peisajul a primit o nuanta mai vesela de la restaurantele locului, cu un "parfum" autentic: mancare sarbeasca (multe fripturi, multa carne tocata, si preparate destul de asemanatoare cu cele romanesti - am mancat pana si piftie), bauturile locale (bere locala, un coniac facut tot in Serbia, si un digestiv de plante gen Becherovka sau Jaegermeister), dar si lautari sau o formatie care canta live muzica gen Goran Bregovic.

Partea cea mai impresionanta din excursie e reprezentata insa de oamenii pe care i-am cunoscut, in general cei din jurul workshopului. I-am vazut pe sarbi ca fiind oameni mandrii de tara in care traiesc, de obiceiurile locale, de felul lor de a trai si de a fi (chiar foarte mandrii ca ne-au batut rau la fotbal :) ). Au fost foarte ospitalieri, buni organizatori, au avut grija sa nu ne lipseasca nimic. Stand de vorba cu unii dintre cei mai tineri dintre ei am avut ocazia sa constat ca nu sunt foarte departati de romani, poate doar ceva mai seriosi, cu ceva mai multa dorinta de a munci, dar si cu ceva mai mult "chef" de a petrece. Una peste alta, sunt un popor interesant. Merita apreciati mai ales pentru felul in care au reusit sa treaca peste problemele istoriei, pastrandu-si neafectata autenticitatea.

M-am intors la Berlin dupa cinci zile de stat in Serbia destul de multumit: vazusem ceva nou, luasem contact cu o cultura pe care o urmaream curios de ceva vreme, ma intalnisem cu prieteni buni, iar workshopul a avut o calitate ridicata. Singurele regrete: in Serbia a plouat aproape non-stop, si, plecat fiind, am ratat serbarile organizate in Berlin pentru a aniversa 20 de ani de la caderea zidului.

Viata grea la Berlin

The Empire Strikes Back

Sau mai precis, U2 contraataca. Cu prilejul premiilor MTV, dar si pentru a comemora 20 de ani de la caderea zidului Berlinului.

Ieri am fost sa auzim (ca de vazut nu am avut cum, nefiind inregistrati la timp) concertul U2 din fata portii Brandenburg. Si, ca si in iulie la concertul de pe stadionul olimpic, am plecat incantati. Show-ul a inceput la ora 19, a durat cam jumatate de ora, in care am reascultat cu placere One, Magnificent, Vertigo, Sunday Bloody Sunday, Beautiful day si Moment of Surrender. Momentele inedite au fost duetul cu Jay-Z la piesa Sunday Bloody Sunday, si "numaratoarea" tradusa din spaniola in germana de la inceputul piesei Vertigo. Imi pare foarte rau ca nu am putut vedea show-ul de lumini proiectate pe poarta Brandenburg in timpul piesei One. Ne gandeam ca trebuie neaparat sa ajungem si la anul la un concert U2 dintre cele programate in Germania (probabil la Hanovra...).

In drum catre concert am remarcat si felul in care s-a transformat centrul Berlinului pentru aniversarea celor 20 de ani de cand orasul a redevenit intreg. E tulburator sa vezi ce a insemnat zidul pentru locuitorii acestui oras, si felul in care nu lasa anii respectivi sa intre in uitare. Pana la urma nu fac decat sa se asigure ca nu vor mai repeta greselile trecutului.

Muse rocks!

Am ascultat Muse prima oara acum vreo cinci-sase ani, cred. Si mi-au placut. Pe masura ce am ascultat mai mult i-am apreciat din ce in ce mai mult. Dupa cum am mai spus pe blog, mi se par una dintre cele mai bune si originale trupe din vremurile astea; mai in gluma mai in serios, sunt trupa mea favorita. Prima oara am fost la un concert Muse in 2007, in Bucuresti, pe stadionul de langa Arcul de Triumf, si impresia a fost una "mixta": nu s-a auzit prea bine, locatia mi s-a parut nepotrivita, organizarea proasta, dar iti puteai da usor seama ca cei trei de pe scena isi fac treaba excelent. Apoi am tot ascultat inregistrarea concertului lor de pe Wembley (tot din 2007, lansata sub forma de album CD+DVD: Haarp), si imi doream destul de mult sa ii mai vad live, insa undeva unde conditiile sa fie mai bune decat la concertul din Bucuresti. Ocazia a aparut odata cu venitul nostru la Berlin: concert Muse, in octombrie pe O2 Arena! In consecinta, am luat biletele si, de atunci, am asteptat (cu mare nerabdare) concertul.

Aseara a venit momentul mult asteptat :) In primul rand trebuie mentionata calitatea exceptionala a arenei, care pe langa spatiul foarte bun pentru concerte ofera si o acustica decenta. Desi am ajuns la timp, am mai stat in afara salii sa bem o bere, sa ne mai uitam la tricourile promotionale ale turneului, si am sarit peste concertul din deschidere. In schimb, pe la 20:30 a inceput concertul propriu-zis. O scena destul de spectaculoasa, dominata de trei "blocuri"-ecrane-miniscene, pe care au aparut cei trei membrii ai trupei (am pus si 2 poze, dar sunt facute cu mobilul, deci calitatea lasa de dorit). Initial am stat destul de aproape de aceasta scena, dar,  dupa vreo jumatate de ora, cand cei din jur au inceput sa se agite mai tare, avand in vedere conditia genunchiului Calinei, ne-am retras un pic. Ca o paranteza, trebuie remarcat ca publicul a lasat de dorit, din punctul nostru de vedere, si de aceasta data: au fumat in sala, desi era interzis, au baut non-stop bere, avand "grija" sa ii stropeasca pe cei din jur cand sareau cu paharul in mana, dar, de data asta, macar au trait concertul: cantau cu trupa, aplaudau, etc. De concertul propriu-zis am fost incantat: au inceput cu Uprising, primul single de pe albumul nou The Resistance, au continuat cu Resitance, si apoi au alternat piesele mai vechi cu cele mai noi. Printre ele: Map of the Problematique, Supermassive Black Hole, Undisclosed Desires, Guiding Light, Starlight, Time is Running Out, Hysteria, United States of Eurasia, Feeling Good, chiar si Exogenesis-part 1, dar si piese ceva mai hard-rock ca Plug in Baby, Unnatural Sellection sau Stockholm Syndrome. Finalul a apartinut piesei care deschidea concertele din turul anterior: Knights of Cydonia, avand ca introducere Man with Harmonica a lui Ennio Morricone, din filmul Once Upon a Time in the West.

In concluzie un concert rock exceptional, care m-a multumit pe deplin, si ma face sa cred ca, daca voi mai avea ocazia, voi merge sa ii vad din nou. Pot afirma fara sa imi fie teama ca gresesc prea mult ca cei trei membrii Muse sunt printre cei mai talentati instrumentisti pe care i-am vazut cantand live: Matt Bellamy face minuni cu chitara lui, iar Christopher Wolstenholme si Dominic Howard il sustin exceptional la chitara-bas si percutie. Nu in ultimul rand cei trei au si un "look" deosebit.

Probabil asta a fost si ultimul concert al anului, dar deja avem planuri pentru la anul (poate vedem din nou U2, poate Robbie Williams, daca are turneu, poate Coldplay, The Killers, mai vedem si cine mai vine prin Berlin, sau, de ce nu, poate vom incerca sa ajungem la unul din marile festivaluri europene).

Noutati

Dupa concertul secret/gratuit oferit Robbie Williams, de care am fost incantati, a urmat anuntul unui concert similar oferit de U2 in fata portii Brandenburg, pe 5 noiembrie. Ocazia: European Music Awards si aniversarea celor 20 de ani de la caderea zidului Berlinului. De aceasta data intrarea nu mai era libera, ci se cerea o inregistrare prealabila on-line. Ieri, cand se putea face aceasta inregistrare, site-ul oferit de organizatori a fost sufocat(!) de cereri, si, in consecinta, nu am putut sa ne inregistram si noi. Deci nu o sa intram la concert... nasol! Planuim totusi sa ne ducem in seara respectiva "la plimbare" pe langa poarta, poate reusim totusi sa vedem-auzim partial concertul. De asemenea, s-ar putea sa fie transmis live de MTV. Tot legat de U2, am vazut si, evident, ne-a placut concertul lor de pe Rose Bowl, difuzat in direct de youtube; totusi, in concertele lor din Europa (... mai ales in Berlin :) ) au avut un set mai pe gustul meu.

Din fericire, asta-seara vom merge la cel mai asteptat eveniment muzical din punctul meu de vedere: concertul Muse, din turul Resistance, pe O2 Arena. Sincer, asteptarile sunt destul de mari, si sunt convins ca vor fi onorate. La urma urmelor, Muse este una dintre cele mai bune trupe de concert. Vom reveni cu amanunte despre cum a fost la concert in zilele urmatoare, dar pana atunci puteti arunca o privire asupra felului in care arata concertele Muse din acest tur aici.

Robbie, das war GEIL!

Joi seara....dupa o tura prin oras sa vedem "Berlin Festival of Lights", venim acasa, ma arunc pe canapea, dau drumul la TV, nimeresc un program de stiri, si.... Robbie Williams ....Konzert in Berlin... dar nu inteleg prea clar cand si unde, ca atare repede googlez. Da... vineri 23 octombrie 2009 Robbie Williams va avea "concert secret" in Prenzlauer Berg la ora 16:00. Bine... concert "secret", dar anuntat la stiri. Imi fac repede calculul la cat sa merg dimineata la serviciu, ca sa pot pleca la 14:30.

A doua zi, dupa ce am reusit sa termin ce aveam de facut la serviciu, am plecat catre Prenzlauer Berg, unde am ajuns in jur de ora 15:10. Erau deja foarte multi oameni la concert, asa ca locul unde am putut sta nu a fost tocmai cel mai bun.

Trebuie sa mentionez ca am simtit diferenta enorma intre a merge la un concert platit, fata de unul gratis. Aici plata unui bilet triaza destul de mult publicul. La un concert gratis acest triaj nu are loc, si atunci ai brusc senzatia de la concertele din Romania, cand se impinge lumea, fumeaza desi spatiul este mic si aglomerat, se vine cu copiii desi sunt prea mici ca sa inteleaga ceva din muzica...

Trecind peste astea si peste faptul ca scena arata ca cele de campanie-pomana electorala, evenimentul a fost absolut senzational. RW a cantat 7 melodii, 4 de pe albumul nou, si 3 din cele vechi. Cele noi au fost "Bodies", "Morning sun", "You know me" si "Starstruck", iar cele mai vechi "Feel", "Angels" si "Come undone". M-am bucurat enorm de "Feel" si "Angels": daca mi-ar fi spus cineva miercuri ca am sa le aud live pana la sfarsitul saptamanii nu credeam nici moarta. Mi-as fi dorit foarte mult sa aud si "No Regrets", "Supreme" sau "The Road to Mandalay", dar sper ca la anul sa aiba "superstarul" turneu. De altfel, noul album "Reality Killed the Video Stars" se va lansa mai intai in Germania, pe 6 noiembrie.

Ca imagine, ce sa spun... Nimic impresionant: deja a inceput sa albeasca (el era foarte mandru de lookul a la George Clooney), iar outfitul pe care l-a afisat era dominat de o haina-pelerina dubioasa bleumarine, vorba lui Florin: "outfit de vidanjor trendit".

Pana la anuntarea turneului RW, joi urmeaza concert Muse, tot in Berlin, si, ca si eveniment omolog in metropola damboviteana, 7 zile consecutive de concerte Stefan Banica Jr., in decembrie, la Sala Palatului... Speram si la un duet cu Marina Voica pentru o preluare, traducere si adaptare a unei piese Tokyo Hotel.

Globalizare 3

Din ciclul romanul este peste tot (sau varianta rapidista "suntem peste tot acasa, portile ni se deschid...") consemnam o inscriptie murala (cred ca si scrisul pe gard tot la aceasta categorie intra) care confirma prezenta conationalilor nostri in Berlin, in Tempelhof, inca din oktombrie(!) 2006.

Si pentru ca arta nu se rezuma doar la "pictura" (murala, in cazul nostru), si pentru ca omul sfinteste locul, deci si romanul-artist-cantaret-frate-cu-codrul sfinteste piesa cantata, va invit sa ascultati adaptarea de  exceptie a unei piese "comune" (via dobro).

Pe scurt

La vreo zece zile de la ultimul post, revin cu niste comentarii:

• De-a lungul ultimei saptamani s-au acordat premiile Nobel. Si, dupa cum sunt convins ca stie toata lumea deja, premiul Nobel pentru literatura a fost decernat Hertei Muller. O scriitoare de limba germana care traieste in Berlin, s-a nascut in Banat, scrie mai ales despre experientele sale din perioada traita sub regimul totalitar comunist din Romania, si despre urmele lasate de aceste experiente. Brusc, "tot poporul" a inceput sa isi asume, cu mandrie, acest premiu! Numai pe facebook am vazut o gramada de lume care anunta acest eveniment, ca sa nu mai spun de statusurile de pe messenger; chiar si "reprezentanti de seama ai intelectualitatii romane" s-au grabit sa puna acest premiu si in contul literaturii noastre. Trecand peste faptul ca acest premiu este unul individual, acordat unui scriitor nu unei tari, sunt foarte curios cati dintre cei care au anuntat acest premiu ca un premiu pentru Romania (de fapt era chiar mai personal, "un premiu pentru noi") au deschis (nu citit!) vreo carte a Hertei Muller? Cati auzisera acest nume inainte de saptamana trecuta? E amuzant ca si nemtii sunt intr-o situatie similara: presedintele lor s-a grabit sa asocieze acest premiu Nobel cu aniversarea caderii zidului Berlinului, si sa il transforme intr-un eveniment populist, iar oamenii de pe aici nu stiu nici ei prea multe despre scriitoare. Pentru corectitudine trebuie mentionat ca exista deja o serie de carti ale Hertei Muller traduse in romana, ea se bucura de o oarecare notorietate printre cunoscatorii literaturii europene contemporane (de altfel a primit o gramada de premii) si printre cei care urmaresc tema persecutiei din perioada comunista, si ca, de asemenea, ea s-a facut remarcata anul trecut printr-un conflict cu Institutul Cultural din Berlin. Mi-a placut articolul scris de Simona Tache despre acest subiect. Ca sa termin intr-un ton de gluma: eu sunt de doua ori mai mandru de succesul scriitoarei, avand in vedere ca s-a nascut in Romania, si traieste in acelasi oras cu mine :).
• Tot despre premii Nobel, de data asta despre premiul Nobel pentru pace. Barack Obama. Pai... bine. Ideea e exact cea din articolul de aici.
• Saptamana trecuta am fost la un team-building al departamentului la care sunt afiliat aici. Am petrecut o zi impreuna cu colegii de la Magdeburg, am luat masa de pranz impreuna, am vizitat o manastire, o catedrala, etc. Iar stau si ma intreb: noi de ce nu facem asa ceva? E clar ca ar strange mult legaturile intre colegi, ar fi un prilej bun sa mai discuti cu cei cu care te intalnesti zi de zi la munca si in alt context.
• In ultima saptamana a cam plouat in Berlin. De fapt a plouat in fiecare zi, destul de mult si destul de tare. Si, totusi, nu am observat sa se formeze blocaje in circulatie - la Bucuresti cum ploua, cum se blocheaza toata circulatia din oras... Poate sunt obisnuiti :). Oricum, si pe autostrada, pe o ploaie infernala, nemtii merg exact ca atunci cand este soare si uscat. Si, din perspectiva pietonala, in ciuda ploilor nu se fac nici balti pe jos...
• Later Edit: Am vazut "In Bruges"... foarte tare! Multumiri celor care mi l-au recomandat, si mai ales lui Radu, care mi-a inlesnit vizionarea filmului.
• Later Edit: In Romania a picat guvernul... ce surpriza! Ma gandesc ce mai urmeaza?

Globalizare 2

De cand m-am intors in Berlin am avut surpriza sa vad din ce in ce mai multe taxi-uri Logan MCV. Asta intr-un oras in care mai toate taxi-urile sunt Mercedes! Cred ca singura data cand as vrea sa merg, in Berlin, cu un taxi Logan ar fi atunci cand as avea de carat ceva mobila de la IKEA :).

Comunitate

Anul asta am participat la trei conferinte organizate in Germania (DLT, DCFS si Theorietag), si am urmarit ce s-a intamplat la un workshop (NCMA, care a avut loc pe langa FCT) organizat de niste profesori nemti. Principala concluzie pe care am tras-o, si care nu are practic nici o legatura cu calitatea stiintifica a acestor conferinte, este ca oamenii de aici au construit o comunitate foarte unita. Sunt cateva mici frictiuni, sunt mici discutii, dar, cand e nevoie, se sustin intre ei, se respecta intre ei, participa toti la conferintele organizare de comunitate (chiar daca uneori sunt foarte mici, sau la inceput), tin legatura strans intre ei, isi incurajeaza studentii sa ia parte la aceste actiuni, daca arati ca ai intentia serioasa de a te integra in comunitate, si li se pare ca si meriti asta (sunt destul de selectivi), te primesc cu ospitalitate, si asa mai departe.

Oricum, cred ca astea sunt calitati generale ale nemtilor: loialitatea si simtul comunitatii (de apartenenta la o comunitate, si simtul datoriei fata de comunitate). De apreciat...

Pe scurt

Cateva vesti scurte:

• De duminica suntem in efectiv complet in Germania. Sambata am ajuns eu si cu Marucho (pisica noastra, adoptata acum 4 ani in Bucuresti), iar duminica a venit si Calina. Pentru urmatoarele doua saptamani suntem vizitati si de mama Calinei.
• Dupa ce a fost facuta cunoscuta amenintarea terorista adresata Germaniei politia e din ce in ce mai prezenta pe strazile Berlinului. E foarte ciudat, si mai degraba stresant decat linistitor, sa vezi politisti umbland cu mitraliere in mana si cu degetul pe tragaci (e drept, nu peste tot, ci in zonele in care un astfel de atentat e mai probabil).
• De bine ce ne adunasem si noi la Berlin, a trebuit sa plec la o conferinta la Wittenberg. Un orasel mic, cochet si foarte curat, plin de biserici incarcate de istorie si de cladiri foarte vechi (dar in stare foarte buna - de altfel orasul a fost ocolit in mare masura de distrugerile razboiului). Inclusiv locul in care stam si unde are loc conferinta (o cladire a fundatiei Leucorea) pare a fi un colegiu cu traditie impresionanta. Totusi, principalul motiv pentru care e cunoscut orasul este faptul ca aici si-a publicat (?! de fapt a afisat pe usa unei biserici!) Martin Luther cele 95 de teze, in premiera; altfel spus a fost locul nasterii Reformei Protestante.
• Drumul catre Wittenberg a fost foarte interesant: am plecat la 21:30 din Berlin (dupa ce le-am adus pe Calina si pe mama ei de la aeroport) si am parcurs cei 100km pana la destinatie in aproximativ o ora si un sfert. Dupa primii 10km (am mers pe autostrada cam 70km, si restul pe un "drum judetean"), cand am iesit din zona Berlinului, pana cand am ajuns la destinatie, am intalnit cel mult 30 de masini. Cred ca duminica seara, dupa ora 9, poti zice ca Germania e o tara parasita. Mai avusesem aceasta senzatie cand ne-am intors (Calina, Irina, si cu mine) de la Praga, la inceputul lui septembrie.
• Conferinta la care sunt acum, Theorietag, este o reuniune anuala a oamenilor care lucreaza in arii legate de teoria Limbajelor Formale si Automatelor din Germania (si, in ciuda numelui, dureaza cam trei zile). Se pare ca in fiecare an se aduna destul de multa lume, de la cercetatori consacrati cu rezultate remarcabile pana la studenti aflati la inceputul PhD-ului. Atmosfera e degajata, informala, extrem de placuta (pacat ca nu inteleg eu prea bine tot ce se discuta... limba oficiala fiind germana). Nu pot sa nu ma gandesc cat de mult lipseste o astfel de intalnire in Romania.

De ce blog?

Am avut de curand o discutie (mai de seara, la o bere) cu mai multi prieteni cu subiectul "de ce ti-ai face blog?". Eram vreo opt, din care aveam blog (de fapt chiar bloguri) doar doi: Radu si cu mine. Discutia s-a lungit, au aparut tot felul de argumente, s-au demontat o parte din ele, s-a ras mult despre Web 2.0 si enormitatile pe care le-a nascut. In fine, azi m-am trezit gandidu-ma din nou la chestia asta: de fapt de ce mi-am facut blog? Mai precis, ar trebui sa raspund la intrebarea de ce am facut al doilea blog... pentru ca primul a fost lansat in ideea de a tine locul unui site personal.

Concluzia la care am ajuns a fost ca acest blog a aparut in primul rand dintr-o lipsa pe care am simtit-o. Cat timp eram in Bucuresti ieseam foarte des cu prietenii "la o bere" (a se citi la cina/la un suc/la un film/etc.). Oricum, fiecare dintre aceste iesiri era un prilej de discutii prelungite pe tot felul de teme, de la cele mai banale pana la unele mai profunde. De cand suntem la Berlin imi lipsesc destul de mult aceste intalniri, si simteam nevoia sa le reiau cumva. Si cred ca blogul asta e o solutie... departe de a fi o solutie optima, e totusi o solutie. Chiar daca pana acum am povestit doar despre diverse lucruri care ni s-au intamplat sau pe care le-am vazut, fara a lansa vreo discutie "conceptuala" :), am primit reactii de la prieteni, am stabilit un dialog. Deci, incet incet, facem cativa pasi catre ceea ce am vrut. Clar nu o sa comenteze toti cei care citesc acest blog, sunt chiar destul de sigur ca avem prieteni buni care nici nu citesc blogul, dar, macar in parte, apar niste discutii, mai schimbam niste pareri intre noi.

Al doilea, si poate la fel de important, motiv pentru care scriu pe blog este ca mi se pare important sa am o opinie si sa mi-o exprim. Mai mult, cred ca acest lucru este chiar o datorie a unui om: nu pot sa sufar apatia, linistea, neimplicarea, lipsa parerilor. Evident, nu cred trebuie ca toata lumea sa aiba blog pe care sa-si tipe in gura mare in fata marelui public opiniile sale despre orice; dar cred ca fiecare dintre noi trebuie sa isi formeze niste opinii despre problemele de care se loveste, si sa si le expuna, in felul in care i se pare potrivit, in cercurile care ii sunt accesibile. Prin asta, anticipez si faptul ca vor urma si posturi ce ies din sfera a "ce am mai facut" si intra in sfera "ce am mai gandit" (de fapt, chiar si acest post e asa...).

In loc de incheiere, o sa raspund la un alt subiect discutat cu prietenii mei: "de ce twitter?", sau, in cazul nostru, "de ce nu twitter?" (sau, intr-o exprimare snoaba "de ce nu micro-blogging?"). Si, in contextul celor de mai sus, e clar: pentru ca nu vreau sa-mi anunt prietenii din 5 in 5 minute ce strada am mai traversat, nu vreau sa scriu texte gen SMS, ci vreau sa discut cu ei cum discut si in realitate, sa am si sa ofer suficient spatiu pentru a opinii oricat de ample.

Soundtrack

Prin "plimbarile" mele din ultima vreme pe youtube am gasit o cateva melodii ce imi plac mult, si care faceau parte din coloana sonora a unor filme. Pun aici link-uri catre ele, poate mai bucura si pe altcineva (macar ca va aduceti aminte de filmele respective - mai bune sau mai proaste). Orice contributii ulterioare sunt binevenite :)
Pink Floyd - Comfortably numb, din The Wall (as fi putut sa pun la fel de bine tot filmul),
The Byrds - Turn turn turn, din Forrest Gump,
James - Getting away with it, din Big White,
Skunk Anansie - Secretly, din Cruel Intentions (aici cred ca mergea tot soundtrack-ul),
Shivaree - Goodnight moon, din Kill Bill 2 (in general filmele lui Tarantino au niste soundtrack-uri spectaculoase),
Rage Against the Machine - Bombtrack, din Natural Born Killers (de fapt nu apare pe soundtrack-ul oficial, ci doar apare la un moment dat in film, ca si alta piesa de la Rage, "Take the power back" ... si cat de mult mi-a placut filmul asta cand a aparut...),
Goo Goo Dolls - Iris, din City of Angels,
Vangelis - Eric's theme, din Chariots of Fire (ca de altfel si piesa de generic a filmului),
Si, pentru ca tot ne aducem aminte, James Last - This is my song, o piesa compusa de Charlie Chaplin pentru coloana sonora a filmului A Countess from Hong Kong, dar care a sustinut multa vreme genericul emisiunii Telecinemateca :)

Pe scurt

Cateva noutati, pe scurt:

• Am luat in ultima vreme trei albume de muzica rock. Arctic Monkeys - Humbug, Manic Street Preachers - Journal for Plague Lovers, si Muse - The Resistance. Toate trei mi se par exceptionale. Primul dintre ele, Humbug, poate deveni un clasic pentru muzica rock britanica; iar al doilea, Journal for Plague Lovers, este un album cult pentru fanii Manics, piesele de pe el fiind ultimele compuse de fostul lor chitarist Richey Edwards, disparut in 1995. Clar, mi-as dori sa vad live cele doua trupe: Arctic Monkeys si Manics. In cele din urma, ultimul album al trupei Muse este foarte tare! Am mai spus ca sunt fan Muse, si ca voi merge la concertul lor din octombrie, din Berlin. Totusi admit ca nu ma asteptam sa imi placa atat de mult acest album: este o combinatie perfecta, si foarte originala, intre rock alternativ in stilul cunoscut Muse, muzica clasica, rock clasic (gen Queen) si muzica electronica (gen Depeche Mode, Goldfrapp). Efectul a fost ca il ascult de doua zile tot timpul, si, surprinzator, nu am inca o piesa favorita! Mai multe despre The Resistance voi comenta probabil dupa concert. Recomand cu caldura oricare dintre aceste trei albume! Chiar merita ascultate!
• Vremea din Berlin e excelenta! Am plecat din Bucuresti pe ploaie, iar cand am ajuns aici era soare si cald. Si tot asa e si acum, si se pare ca va ramane la fel in urmatoarele 10 zile cel putin. Pacat ca trebuie sa revenim in Bucuresti pentru sfarsitul asta de saptamana, altfel sigur plecam pe undeva, intr-o mini-excursie.
• Luni 21 septembrie a fost ziua mea de nastere, am implinit 29 de ani. Multumesc celor care mi-au trimis mesaje de felicitare! Remarc in mod deosebit discutia pe care am avut-o cu Robert - Robynete, care, surprins ca nu ii pot da (inca) un raspuns la intrebarea "e greu sa schimbi prefixu'?", a incercat sa afle un raspuns personalizat la intrebarea reformulata "atunci... e greu sa schimbi sufixu'?" :) . Totodata vreau sa dezimnt oficial afirmatia lui Radu, facuta tot aici pe blog :), cum ca as fi fost hiperextaziat cu ocazia aniversarii :).

Berlin

Dupa ce am scris despre toate cele (vacante, concerte, etc.), si mai putin despre Berlin, a venit momentul sa pun si un post dedicat orasului in care traim acum. Va fi insa un post scurt: o insirurire a locurilor care imi plac cel mai mult pe aici, cu scurte argumente in favoarea fiecaruia.

Deci, nu neaparat in ordinea preferintelor, iata-le: East Side Gallery, Check Point Charlie - inclusiv Muzeul Zidului (in general ma fascineaza tot ce are legatura cu zidul, cu perioada dintre cele doua razboaie), Camera dedicata miniaturilor din muzeul de arta islamica din Pergamon (... asta e clar ca mi se trage de la "Ma numesc Rosu" a lui Pamuk), Olympiastadion (foarte impresionant cand e plin), cartierul Steglitz, in jurul strazii Bundesallee (unde am stat in primele 2 luni de Berlin... acum stam tot pe Bundesallee, dar in Wilmersdorf, si e si aici ok, dar nu la fel de impresionant), Savigny Platz (pentru restaurante si baruri), Gendarmenmarkt si magazinul-depozit-expozitie de unde poti cumpara obiecte din recuzita unui teatru situat destul de aproape de aceasta piata, pe langa Friedrichstrasse, Berliner Dom, Cupola Reichstag-ului (de unde se vede superb Berlinul, mai ales noaptea), Nikolaiviertel, si, mai aproape de casa in care locuim acum, biserica Kaiser Wilhelm, de pe Ku'damm.

As fi curios sa vad ce locuri preferate au in Berlin "cititorii" care au fost pe aici.

Genunchiul meu ne-a trimis acasa......

Din pacate, asa cum am spus si in postul despre Azore, am avut ghinionul ca, in prima zi in Lisabona, in timp ce coboram niste scari, genunchiul meu sa cedeze.

Am hotarat sambata seara ca luni sa ne intoarcem, astfel incat marti genunchiul sa fie vazut de medicul care m-a operat (sau mai bine spus l-a operat).

Vestile nu sunt cele mai grozave: in urma consultatiei, medicul a hotarat ca o operatie de "reparare", similara cu cu ceea ce s-a facut pana acum, nu mai are nici un rost, nefiind o solutie de lunga durata. Asa ca, in momentul asta am inceput sa cautam o clinica si un medic potrivit pentru o noua operatie, de data aceasta cu un efect pe termen ceva mai lung.

Zbor

"Calatoria vietii mele" - nu cea pe marginea vulcanului, cum ne anuntase ghidul, ci zborul Lisabona - Bucuresti cu Blue Air.

Dupa ce am hotarat ca din motive "medico-tehnice" sa ne intoarcem la Bucuresti, in loc sa mai ramanem in Lisabona o saptamana, ne-am prezentat la aeroport. Ei, asa incepe minunata calatorie: "ha' frahte, sa moara ce am mai scump acasa", "ai vazhut bmw-ul alha ultimu' model vopsit pe jumate", se aud dinspre niste "oameni" in a caror tinuta remarcai ochelarii Armoni, camasa cu guler alb ridicat si pantofii stiuca, desigur infundati peste niste sosete flausate albe. In scurt timp, Florin a tras concluzia ca e cel mai 'telectual din avion.

Toate bune si frumoase daca asta ar fi fost tot. Dar NU! La poarta i-am reintalnit pe toti, plus inca vreo doi "ubersexuali in mizerie", cu cardigane peste piepturile paroase si cu ochelari aviator peste cearcanele de discoteca. Cu toate astea, momentul de maxima placere a fost cand, urcati si asezati in avion, a izbucnit o cearta intre pasageri, desigur referitoare la locul pentru bagaje, loc care nu este niciodata suficient pentru zborurile catre Bucuresti.

De remarcat a fost si reactia insotitorilor de bord care se amuzau teribil si nu se mai oboseau sa calmeze spiritele... Sau poate era show-ul zilnic si le placea? Oricum, a mai fost tare si cand aceiasi insotitori de bord au descoperit in avion niste chei al caror rol nu il stiau si au inceput sa incerce sa vada la ce folosesc.

Mi-au atras atentia si m-au pregatit pentru Romania si titlurile din "Ring"-ul ratacit in buzunarul scaunului din fata (bucuria lui Florin, care "s-a delectat" cu el, citindu-l din scoarta in scoarta). Ce trebuie apreciat, insa, este ca era numarul din ziua respectiva, si, deasemenea, ca era plin de informatii absolut fulminante, si de mare interes: "Misterul ultimului cantec testament", "Hemoroizii? Fara operatie, fara spitalizare", "Colectioneaza bateriile si monedele extrase din copii".

Aterizarea pe Baneasa a fost splendida: spatii largi in care sa te misti cu bagajele, parfumuri inmiresmate, civilizatie, lume prietenoasa si politicoasa... NOT! Dar furtunoasele aplauze de la aterizare chiar nu au lipsit!!!

Azore

Prima si, din pacate, si ultima parte a vacantei noastre de anul asta a fost in Insulele Azore, mai precis in Ponta Delgada pe Sao Miguel.

Am ajuns acolo duminica dimineata, dupa o noapte petrecuta in Lisabona. Din pacate, camera de hotel am primit-o dupa ora 14:00, asa ca intre timp a trebuit sa umblam cu bagajele de mana dupa noi, cele mari fiind lasate la hotel. La o prima vedere a insulei, desi soarele stralucea si temperatura era foarte placuta, lui Florin nu i-a prea placut. Insa, am descoprit unul dintre cele mai bune restaurante la care am mancat vreodata, si anume "Mercado do Peixe". Eu am mancat un peste proaspat, "Seabram", nu stiu exact numele lui in romana, insa era un peste alb destul de dulce. Florin a mancat "Cataplana" - o mancare traditionala portugheza, din peste, fructe de mare si legume.

Camera de hotel a fost impresionanta: era, de fapt, un apartament care avea un singur perete din altceva decat sticla. Trebuie sa recunosc ca e foarte placut sa vezi portul si oceanul prin imensul geam din baie.

Urmatoarele doua zile Florin a mers la conferinta, asa ca, in cea mai mare parte a timpului, am umblat singura. Am vazut totusi impreuna singura plantatie de ananas din Europa, unde am baut cel mai bun suc de ananas, proaspat si rece, pe care l-am baut si il voi bea, probabil, vreodata.

Miercuri dupa o scurta oprire la plaja am mers intr-o excursie organizata de cei de la conferinta pentru care a venit Florin. Ne-am oprit la lacul vulcanic Lagoa Fogo, apoi la singura plantatie de ceai din Europa. Au urmat un bazin de ape termale-galbene, verzui si cu miros de sulf (bleah!!), si destinatia finala, Lagoa Furnas. Aceasta este un lac vulcanic in vecinatatea unor izvoare sulfuroase, cu ajutorul carora (nu ne e foarte clar cum) a fost pregatita mancarea ce ne-a fost servita la cina. Cozida se numeste acest tip de mancare si consta in carne de pui, vita si porc cu legume, totul fiert-copt (?) in pamant. Nu pot spune ca a fost cea mai buna mancare pe care am mancat-o vreodata insa trebuie sa recunosc fragezimea carnii pregatite in acest mod.

Un alt restaurant extraordinar descoperit in Ponta Delgada este Casa Atlantico, unde, pe langa mancare foarte buna, remarcabil era serviciul. Aici am mancat de mai multe ori, diferite preparate insa cel care m-a impresionat cel mai mult, a fost o vanata umpluta cu legume si fructe de mare si apoi gratinata.

Ziua de joi, ultima petrecuta pe Sao Miguel, a fost si cea mai reusita. Pe langa vremea foarte frumoasa de care am avut noroc, am vazut lucruri pe care nu le mai vazusem pana acum. De dimineata, la 8:30, ne-am prezentat in port si am plecat pe ocean sa vedem delfini si balene. Excursia urma sa dureze "jumatate de zi", mai precis in jur de 4 ore. Nu ma asteptam sa mergem nici atat de in larg si nici cu asa viteza mare, insa a fost extraodinar, am navigat in paralel cu delfinii, am vazut balene cu pui, care au venit destul de aproape sa "investigheze" barca cu care eram, si casaloti.

Pentru dupa-amiaza, rezervasem o excurie jeep-safari catre Sete Cidades. Asa ca, la ora 13:00, ne-am intalnit cu ghidul Pedro, poreclit de noi "Pedro-safari", cu care am luat pranzul si cu care am pornit apoi spre cele doua lacuri-Lagoas. In momentul in care am facut rezervarea nu ma asteptam sa fim numai noi, asa ca atunci cand am vazut ca vom pleca in grup restrans m-am bucurat destul de mult. A fost nemaipomenit, am mers in jurul vulcanului, am trecut podul dintre cele 2 lagune, cea verde si cea albastra, si am vazut ambele margini, de nord si de sud ale insulei din acelasi punct.

Dupa seara de joi, cand am revenit pentru cina la "Mercado do Peixe", si dimineata de vineri cand am aruncat o ultima privire asupra oceanului, am plecat spre Lisabona.

Singura parere de rau este ca nu am organizat excursia astfel incat sa stam mai mult in Ponta Delgada si mai putin in Lisabona, dat fiind ca oricum, pana la urma, nu am stat mult nici la Lisabona, si ca senzatia lasata de aceasta data de capitala Portugaliei nu a mai fost nici pe departe la fel de placuta ca acum doi ani, in iarna.

Globalizare

Da!!! Am intalnit si in Azore unele dintre marcile mele favorite: Dacia Logan MCV, Dacia Logan Sandero, si, mai ales, IKEA. Exceptional, chiar imi lipsisera cateva zile!

Live09

Desi poate era normal sa urmeze un post despre Azore, sau macar despre Berlin, o sa incep prin a scrie despre un subiect foarte placut mie: concertele la care am mers, as fi vrut sa merg, voi merge sau as vrea sa merg anul asta.

Primul trebuia sa fie prin mai, Depeche Mode, dar s-a anulat. Asa ca totul a inceput la sfarsitul lui iunie. Cu showul din Bucuresti al trupei Gogol Bordello. Gipsy-punk, extrem de multa energie, multa veselie, cateva melodii memorabile (mai vechi - Start wearing purple, sau mai noi - Imigraniada - sau cum s-o chema). Pe scurt, un concert foarte intens si o experienta extrem de placuta, totul venind de la o trupa despre care nu stiam mare lucru, doar ce auzisem de la prieteni si mai vazusem pe net. Cred ca a contribuit la senzatia placuta si faptul ca am fost la concert cu un grup destul de mare de prieteni (Irina & Co., Victor & Co.), vreo 10. O mentiune pozitiva si pentru locul in care a avut loc concertul: Teatrul de vara din Herastrau.

A urmat Placebo, tot in Bucuresti, dar la Romexpo. Daca ar fi sa descriu intr-un cuvant impresia pe care mi-a lasat-o acest concert, atunci as spune profesionalism. Piese de pe albumul nou (Battle for the sun), piese vechi (Special Needs, Every you and every me, Special K, si altele... eu le-am scris pe cele care imi plac mie mai mult). Totul a sunat foarte bine, toata lumea s-a simtit bine (si aici am fost cu un grup mai mare de prieteni Alpo, Adriana, Radu ...), si impresia finala a fost excelenta. Sigur, nu a fost explozia de energie de la Gogol Bordello, totul fiind mult mai sobru, dar, pana la urma, discutam de doua lucruri foarte diferite.

As fi vrut sa mai merg si la Tarja Turunen, si la Bestfest. Mai ales la The Killers, la Franz Ferdinand, la Moby si la Orbital. Sigur, in ideea ca marii artisti nu trebuie ratati, merita de mers si la Santana. Dar cum deja eram la Berlin la inceputul lui iulie, n-am ajuns la nici unul dintre aceste concerte. A fost Calina la Santana, si impresia a fost una neutra: showul a fost ok, dar se pare ca sunetul nu prea a fost la inaltime, iar publicul nu s-a ridicat la inaltimea momentului (asta e o mai veche problema romaneasca, poate o voi aborda altadata). Cred ca un concert bun a fost si cel al trupei The Editors, la care nu am putut merge din aceleasi motive.


Momentul culminant al anului a fost (cu siguranta pot spune asta, desi mai sunt cateva luni bune din 2009) concertul U2 din Berlin, in U2 360 Tour. Ne luasem bilete de cateva luni, cativa prieteni (Adriana, Alpo, Radu, Victor & Co.) veneau si ei pentru concert - o parte din ei stateau chiar la noi, pe scurt se anunta o distractie memorabila. Ce a urmat a fost mai mult decat ne asteptam. Concertul a fost incredibil: o scena imensa, care permitea ca trupa sa fie vizibila din orice unghi, o trupa absolut remarcabila in deschidere - Snow Patrol (imi doream sa ii vad oricum), si U2 intr-o forma de zile mari. Au cantat piese de pe albumul nou (No line on the horizon), piese vechi si de neuitat (One, With or without you, Sunday bloody Sunday, Angel of Harlem, Ultraviolet), si, pentru ca show-ul era in Berlin, locul unde au scris si inregistrat unul dintre cele mai importante albume ale lor (Achtung baby), au introdus in show si una dintre piesele lor de pe acest album: Stay (Far away, so close)... exact ceea ce imi doream. Publicul de pe Olympiastadion (cam 100.000 de oameni) a fost de exceptie: inainte de concert au facut valuri, au sustinut trupa de deschidere ca si cum ei ar fi fost cei pentru care ne adunaseram acolo, au cantat tot timpul, iar la sfarsit se parea ca nimeni nu vrea sa plece acasa. Inutil sa mai spun ca toata lumea s-a comportat foarte civilizat in ciuda aglomeratiei incredibile si a tonelor de bere si de cocktailuri baute (da, da, se putea bea si mojito :), de exemplu). Merita citit si ce a scris Radu despre concert (inclusiv merita vazute pozele si filmele pe care le-a facut); Mihai a scris si el despre concertul U2 din Amsterdam.


Apoi, tot in Berlin, pe 3 septembrie, a urmat concertul lui Amy MacDonald. Aici nu am mai fost atat de multi, ci doar trei: prietena noastra Irina, Calina si cu mine. Desi organizat intr-o locatie cam neinteresanta (IFA Sommergarten... unde totul parea o petrecere campeneasca cu carnati si bere) concertul a fost de exceptie. Amy are o voce excelenta, tulburatoare, iar trupa cu care a cantat s-a ridicat la inaltimea solistei. Putin dezamagit am fost de public: s-a dansat putin, s-a tinut ritmul melodiilor destul de timid, lumea nu prea se exterioriza; cred ca lor li se parea destul de ciudat cum ne manifestam noi :).

Ce va urma? Pana una alta este doar o certitudine: Muse - The Resistance Tour 2009 - la sfarsitul lui octombrie, pe O2 Arena in Berlin. Muse este trupa mea favorita in momentul actual: mi se pare ca suna foarte bine, reusesc sa aiba succes desi sunt foarte originali, iar live sunt remarcabili (i-am vazut si in Bucuresti, in 2007). Tot in octombrie vin in Berlin, tot la O2 Arena, Green Day. As vrea sa merg, dar sa vedem si cum o sa fie programul din perioada respectiva. Un alt semn de intrebare ar fi si Mando Diao, tot prin toamna. Oricum, lista ramane deschisa, mai ales ca practic de la o saptamana la alta mai aflu de cate un concert in Berlin.

Cam asta ar fi... pe masura ce mai vad/aud ceva, mai povestesc.

Update: M-am amuzat sa gasesc pe blogul lui Amy Macdonald o poza a ei cu cei de la U2. Merita citita povestea ei despre cum a facut aceasta poza.

Conferinte

In ultima saptamana am avut doua prezentari la doua conferinte: una in Wroclaw, in Polonia, si una in Ponta Delgada, in Azore. Destul de obositor, mai ales ca nu am mai avut niciodata de facut doua prezentari intr-un timp asa de scurt, in doua locuri diferite, dar si pentru ca la ambele conferinte eram pentru prima oara si nu cunosteam prea bine comunitatea in fata careia urma sa prezint lucrarile, deci nu stiam exact pe ce sa insist in prezentari, sau pentru ca in ambele cazuri a trebuit sa fac un drum destul de lung pentru a ajunge la "locul faptei". Pana la urma s-a terminat cu bine de fiecare data.

Una peste alta a fost o experienta amuzanta. Am condus de la Berlin la Wroclaw si inapoi in 24 de ore. In acest timp am parcurs cam 700 de kilometrii, am iesit cu Catalin prin Wroclaw la o bere si la cina, am baut sapte espresso, am scris prezentarea, am sustinut prezentarea (chiar intr-un amfiteatru maricel si relativ plin, prima oara cand sunt pus intr-o astfel de pozitie la o conferinta), si am si dormit cateva ore. Cand am ajuns in Berlin, unde aveam oaspeti de seama (Irina), am continuat si am iesit la cina (e drept ca la sfarsit nu prea mai intelegeam eu in timp util glumele, dar macar eram pe baricade). Apoi, in Azore, s-ar putea zice ca mi-am fortat norocul: in ciuda insistentelor Calinei, am dedicat tot timpul plimbatului pe insula si meselor foarte bune acompaniate de vinho verde, deci am ramas cu prezentarea nefacuta pana in dimineata zilei in care trebuia sa o sustin. Din fericire am terminat-o la timp -chiar in timpul conferintei, cand "urmaream" alte talk-uri,  bateria de la laptop tot dadea semne ca se va termina, nici nu aveam la mine un stick pe care sa o pun-, si, in ciuda faptului ca exact inainte de prezentare am reusit sa dereglez proiectorul, totul a fost ok (de data asta am prezentat-o in Aula Magna a Universitatii... ceea ce a fost o premiera absoluta).

Ce ma inteb este daca nu cumva asta e atitudinea de urmat: pana la urma prezint ceva ce stapanesc foarte bine, emotii nu am avut niciodata, imi scriu prezentarile in maxim doua ore, de ce le-as face cu mult timp inainte in loc sa le fac pe ultima suta de metrii? Oricum lucrez mai bine sub presiune :)

Catre Azore

Inceputul lui septembrie ne-a adus si un bine-meritat (cred eu) concediu.

Dupa doua luni de stat in Berlin, dintre care una dedicata in special amenajarii casei in care vom sta in acesti 2 ani, intercalate cu iesiri sporadice pe la conferinte, cu drumuri la Bucuresti pentru a mai aduce diverse lucruri, si cu vizitele (foarte placute) ale prietenilor nostri, simteam nevoia unei vacante de durata mai mare.

Cum aveam o lucrare acceptata la o conferinta care are loc in insulele Azore ne-am gandit sa folosim acest prilej pentru a ne petrece 2 saptamani in Portugalia, in Ponta Delgada si in Lisabona.

Sambata dimineata, dupa ce ne-am pregatit casa pentru o noua etapa de renovari programata de proprietar (ca sa ne distram si la intoarcere cu niste curatenie, ca nu ne ajunsese ce am facut pana acum), am pornit catre Tegel. De acolo, oprirea urmatoare a fost la Bruxelles, unde am stat 4 ore, asteptand zborul intarziat catre Lisabona. Partea buna a acestei asteptari a fost ca am avut timp sa mancam niste scoici cu cartofi prajiti, celebrele "moules frites", si sa bem niste bere belgiana, la ele acasa :). Partea proasta e ca tot am reusit sa ne plicitisim.

In fine, pe seara, am ajuns la Lisabona. Aici ne-am cazat la un hotel decent, destul de central, numit Jorge V. Nu il recomand pentru sederi prelungite, dar pentru o noapte e ok. Partea foarte placuta in Lisabona a fost restaurantul "Riba Douro", situat chiar langa statia de metro Avenida, unde am mancat o specialitate din peste deosebit de buna, dar revine Calina cu detalii. Si, ca sa fie totul perfect, cel putin pentru mine, in restaurantul respectiv se dadea la televizor si meciul de fotbal Franta - Romania.

Din pacate, a doua zi de dimineata, pe la 6, trebuia sa fim in aeroport, asa ca am luat-o din nou la drum destul de dimineata, fara sa ne fi odihnit suficient. Oricum, planurile mele de a dormi in avion nu au mers in nici unul din drumuri, fiind dejucate fara mila, pe rand, de: Calina, in zborul Berlin - Bruxelles, care imi dadea non-stop amanunte interesante despre insulele Azore (apropo, cica au un ceai foarte bun :) ), apoi de distanta infima dintre scaunele din avionul care ne ducea din Bruxelles in Lisabona, si, in fine, de niste copii care au urlat tot drumul dintre Lisabona si Ponta Delgada.

Odata ajunsi in Ponta Delgada, nu am putut sa ne cazam imediat, pentru ca ziua hoteliera incepe aici la 14, dar am reusit sa vizitam cate ceva din micul oras, si sa ne orientam cam ce ar fi de facut aici.

Povestea continua in episoadele urmatoare...

Debut

Herzlich Wilkommen! Sau bun venit!

Cum probabil stiu mai toti cei care ajung pe acest blog, de la inceputul lui iulie 2009 ne-am mutat pentru doi ani la Berlin. Motivul a fost ca eu am primit o bursa de cercetare de la fundatia Alexander von Humboldt iar Calina a obtinut o realocare la sucursala din Berlin a firmei la care lucreaza.

Va urma o perioada plina de experiente noi, de situatii noi, intr-o tara foarte diferita de Romania. Deci, ne-am gandit ca ar fi interesant de tinut un blog in care sa povestim, mai ales prietenilor, si sa comentam ceea ce traim, ce vedem, ce auzim. Evident, "there are always two sides to every story", si o gramada de puncte de vedere, deci o sa scrie Calina, o sa scriu eu, iar voi o sa comentati.

O ultima precizare: din motive tehnice (lipsa unei conexiuni la Internet) incepem sa scriem in blogul asta abia acum, desi nu am dus lipsa de subiecte. Vom incerca sa mai povestim, in primele posturi (inevitabil mai lungi), si ce s-a intamplat intre timp.